BNR își schimbă mult în jos estimările privind evoluția economiei românești în trimestrele II și III. „O creștere foarte ușoară și mult mai modestă decât s-a previzionat anterior”

Economia României va înregistra, pe ansamblul trimestrelor II şi III din 2025, o creştere foarte uşoară, mult mai modestă decât s-a previzionat anterior, consideră membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale.
AGERPRES - vin, 18 iul. 2025, 20:11
BNR își schimbă mult în jos estimările privind evoluția economiei românești în trimestrele II și III.

„În discuţiile referitoare la poziţia ciclică a economiei, membrii Consiliului au arătat că noile evaluări indică o creştere foarte uşoară a economiei pe ansamblul trimestrelor II şi III 2025, şi mult mai modestă decât s-a previzionat anterior, în condiţiile implementării din luna august a pachetului de măsuri fiscal-bugetare adoptat recent în scopul consolidării bugetare. Incertitudini rămân totuşi asociate măsurilor corective suplimentare ce vor fi probabil adoptate în perspectivă în vederea poziţionării deficitului bugetar pe o traiectorie descrescătoare sustenabilă şi compatibilă cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu CE, precum şi cu procedura de deficit excesiv, au susţinut membrii Consiliului”, se menţionează în Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al BNR din 8 iulie 2025, relatează Agerpres.

Totodată, membrii CA au reliefat incertitudinile şi riscurile mari la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, induse pe mai departe de mediul extern, în condiţiile prelungirii războiului din Ucraina şi ale situaţiei din Orientul Mijlociu, dar mai cu seamă în contextul tensiunilor comerciale globale, de natură să afecteze economia mondială şi comerţul internaţional.

Membrii Consiliului au insistat din nou asupra importanţei atragerii şi utilizării eficiente a fondurilor europene, îndeosebi a celor aferente programului Next Generation EU, ce sunt esenţiale în actuala conjunctură pentru contrabalansarea parţială a efectelor contracţioniste ale consolidării bugetare şi ale conflictelor geopolitice şi comerciale la nivel global, precum şi pentru realizarea reformelor structurale necesare, incluzând tranziţia energetică, dar şi pentru sporirea potenţialului de creştere şi întărirea rezilienţei economiei româneşti.

Astfel, membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menţinerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi au reiterat, totodată, importanţa continuării monitorizării atente a evoluţiilor mediului intern şi internaţional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, în condiţii de păstrare a stabilităţii financiare.

Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate, în şedinţa din 8 iulie, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50%; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 5,50%. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...