Minsitrului Mediului, Diana Buzoianu, dezminte informațiile privind interzicerea centralelor de apartament. „Fake news”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european prin care să se impună statelor membre să nu mai fie instalate centrale de apartament, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 19 iul. 2025, 15:31
Minsitrului Mediului, Diana Buzoianu, dezminte informațiile privind interzicerea centralelor de apartament.

„Fake news. Pe partea de mediu, cel puţin, există nişte platforme foarte, foarte ocupate să dea nişte dezinformări, nu doar la nivel de România, la nivel european. Practic, cei care luptă pentru un mediu sănătos sunt vinovaţi pentru toate relele pământului, pentru mişcările extremiste de la nivel european şi naţional. Nu există. Provoc pe absolut orice om care vrea să-mi argumenteze concret să găsească norma de la nivel european prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale. Nu există”, a precizat Buzoianu, la Prima Tv, întrebată în legătură cu informaţiile vehiculate în special în mediul online potrivit cărora Uniunea Europeană va interzice centralele de apartament.

Ea a adăugat că „au existat nişte discuţii de recomandări, dar nici măcar în acest sens nu au fost adoptate nişte norme la nivel european”.

„Deci, vorbim pe nişte scenarii atât de îndepărtate. (…) Fake news. Adevărul este că e şi treaba noastră, a politicienilor, şi a celor care sunt la masa deciziei, să arate dezinformările astea, pentru că ele cresc. Ele neadresate cresc şi creează nişte frici care sunt folosite apoi în scop total fals, în scop electoral de către mişcările extremiste”, a mai spus Buzoianu.

Sursa foto: Usr.ro

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland într-un fost Brico Depot, alături de Farmacia Tei. Retailerul german deschide primul magazin într-un spațiu deja construit
Kaufland într-un fost Brico Depot, alături de Farmacia Tei. Retailerul german deschide primul magazin într-un spațiu ...
Kaufland România va deschide joi, 8 octombrie, două noi magazine, în Galați și Satu Mare. Cel din Galați va opera într-un spațiu ocupat până în decembrie 2025 de retailerul DIY Brico......
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul Ciucu
Bucureștiul primește peste 87 de milioane de euro pentru înnoirea flotei de transport public. Anunț făcut de primarul ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Bucureştiul va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 87 de milioane ...
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este la a treia ediție și a adunat peste 250 de participanți
Aproape 1,7 tone de deșeuri au fost colectate de pe plaja Corbu în urma unei acțiuni de ecologizare. Evenimentul este ...
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acţiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de ...
Investitorii axați pe tehnologie și gaming au obținut randamente duble față de Nasdaq-100 în zece ani – analiză etoro
Investitorii axați pe tehnologie și gaming au obținut randamente duble față de Nasdaq-100 în zece ani – analiză ...
O nouă analiză realizată de platforma de tranzacționare și investiții etoro arată că investitorii care s-au concentrat ...