România ar putea să iasă cu noi emisiuni de obligațiuni pe piețele internaționale, pentru a înlocui eurobondurile care ajung la scadență în 2026 – Ștefan Nanu

România a finalizat obiectivul de a atrage de pe pieţele externe 13 miliarde de euro, dar nu exclude noi emisiuni de obligaţiuni pentru a înlocui eurobondurile care ajung la scadenţă anul viitor, a declarat vineri directorul general al Trezoreriei Statului, Ştefan Nanu, într-un interviu acordat Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 19 iul. 2025, 16:51
România ar putea să iasă cu noi emisiuni de obligațiuni pe piețele internaționale, pentru a înlocui eurobondurile care ajung la scadență în 2026 - Ștefan Nanu

România a accesat pieţele internaţionale pentru a treia oară luna aceasta, pe fondul cererii solide, după ce pachetul cu planificatele majorări de taxe a evitat riscul retrogradării ratingurilor sub nivelul „investment grade” (nerecomandat pentru investiţii), încheind lunile de instabilitate politică determinate de anularea alegerilor prezidenţiale în decembrie şi reluate în mai.

Extinderea ciclului electoral a mărit deficitul bugetar al României la cel mai ridicat nivel din UE, 9,3% din PIB în 2024, dar activele financiare s-au stabilizat până la finalul lunii iunie, după ce coaliţia de guvernare a anunţat majorări de taxe şi planuri suplimentare de reducere a cheltuielilor statului.

„Deşi nu avem nevoie de o nouă emisiune de eurobonduri anul acesta … este posibil să luăm în considerare o gestionare a pasivelor pe pieţele externe. Există trei emisiuni de eurobonduri care au scadenţa anul viitor … în valoare de 4,25 de miliarde de euro (4,94 de miliarde de dolari), am putea face o schimbare”, a declarat Nanu.

Acesta a spus, de asemenea, că anul acesta România va căuta să emită obligaţiuni samurai, în funcţie de condiţiile de pe piaţă, după ce anul trecut a obţinut 225 de milioane de dolari cu prima emisiune de obligaţiuni verzi samurai.

Ministerul de Finanţe va majora ţinta de finanţare pe ansamblul anului, în prezent la 231 de miliarde de lei (53,04 miliarde de dolari), deoarece ţinta iniţială de deficit bugetar a Guvernului de 7% din PIB nu mai este validă, premierul Ilie Bolojan spunând că deficitul se va situa la aproximativ 8% din PIB.

„Am acoperit deja 74% din necesarul iniţial de finanţare pentru acest an, şi cu un buffer în valută ridicat. Avem flexibilitate şi spaţiu de manevră pentru a ne adapta, odată ce revizuirea bugetului va arăta un deficit mai ridicat”, a afirmat Nanu.

Acesta a spus că investitorii de retail din România pot cumpăra anul acesta bonduri în valoare de 45 – 50 de miliarde de lei (11,48 de miliarde de dolari). Iniţial un mod de a oferi gospodăriilor o gamă mai largă de instrumente de economisire, obligaţiunile către investitorii de retail au devenit o parte importantă din strategia de finanţare a Ministerului. Instituţia se aşteaptă ca datoria să ajungă anul acesta la 58,1% din PIB, pe baza ţintei de deficit de 7% din PIB. Nanu a explicat că datoria va depăşi 60% din PIB anul viitor. Bruxelles-ul se aşteaptă ca România să-şi reducă deficitul sub 3% din PIB până în 2030.

Agenţiile de evaluare financiară S&P, Fitch şi Moody’s atribuie în prezent României cel mai scăzut rating din categoria „investment grade”, cu perspectivă negativă.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...