SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina

Administraţia preşedintelui Donald Trump revizuieşte calendarul transferului sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, astfel încât Germania să poată transfera rapid două sisteme către Ucraina, relatează sâmbătă agenţia de presă ucraineană UNN, citând The Wall Street Journal (WSJ)
AGERPRES - S, 19 iul. 2025, 18:53
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina

Conform WSJ, Statele Unite vor accelera livrările de arme către acei aliaţi care transferă echipamente din propriile stocuri către Ucraina.

Administraţia americană a plasat Germania înaintea Elveţiei pentru livrarea sistemelor de apărare antiaeriană Patriot pe linia de producţie, ceea ce deschide calea pentru ca Berlinul să trimită în Ucraina două dintre sistemele Patriot de care dispune.

În cursul săptămânii viitoare, „se vor încheia probabil mai multe acorduri între SUA şi aliaţii lor pentru eliberarea unor echipamente suplimentare”, potrivit media citate.

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, urmează să se întâlnească luni cu alţi şefi ai apărării din cadrul NATO pentru a discuta despre ajutorul acordat Kievului, scrie WSJ. O întâlnire separată, miercuri, cu responsabili militari ai statelor care deţin sisteme Patriot va fi găzduită de generalul Alexus Grinkevich, comandant suprem aliat al NATO în Europa (SACEUR).

„Perioada de timp pentru o nouă producţie este de ani, iar Ucraina are nevoie de aceste capacităţi acum”, a declarat Alina Poliakova, şefa Centrului de analiză a politicilor europene din Kiev.

„Pe măsură ce noi ţări sunt de acord să trimită sisteme Patriot din arsenalele lor către Ucraina, administraţia Trump va redistribui livrările viitoare planificate, acordând prioritate acestor aliaţi”, a declarat un oficial american de rang înalt pentru WSJ.

„Administraţia Trump încearcă să negocieze acorduri individuale cu membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord pentru a achiziţiona arme pentru Ucraina”, potrivit aceluiaşi oficial american.

Departamentul Apărării SUA va superviza aceste eforturi. Respectivele acorduri depăşesc limitele acordurilor privind livrările de Patriot şi includ arme ofensive şi defensive pe care ţările NATO le vor furniza Ucrainei şi apoi le vor achiziţiona din SUA, conform media citate.

Te-ar mai putea interesa și
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
Diferența majoră dintre actuala criză energetică și celelalte
„This time is different” este o expresie folosită în domeniul financiar, mai ales în apropierea unei crize. Ironia vine din faptul că, de cele mai multe ori, lucrurile nu sunt atât de......
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare de 40 de miliarde de dolari
Companiile Puig și Estee Lauder renunță la fuziunea plănuită, care ar fi creat un grup al produselor de lux în valoare ...
Acţiunile Puig, proprietarul mărcilor de parfumuri Jean Paul Gaultier şi Rabanne, au scăzut vineri cu aproximativ 14%, ...
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring, celebrul circuit de Formula 1 din apropierea Budapestei, și-a redeschis oficial porțile după finalizarea ...
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen ...