Egiptul a dejucat un complot al unui grup terorist pentru a ataca instalaţii de securitate şi economice

 Ministerul de Interne egiptean a declarat duminica aceasta că a descoperit un complot al Mişcării Braţele Egiptului - Hasm, grupare desemnată drept teroristă, dar care de ani de zile nu a mai revendicat responsabilitatea pentru nicio acţiune din ţara arabă, pentru a lansa "operaţiuni ostile împotriva instalaţiilor de securitate şi economice" din Egipt, informează EFE.
Mihai Nicuţ - D, 20 iul. 2025, 16:52
Egiptul a dejucat un complot al unui grup terorist pentru a ataca instalaţii de securitate şi economice

„Au fost primite informaţii care indică faptul că liderii mişcării Hasm, aripa armată a Frăţiei Musulmane, în prezent fugari în Turcia, se pregătesc şi plănuiesc să-şi reia activităţile şi să desfăşoare operaţiuni ostile împotriva instalaţiilor de securitate şi economice”, a declarat ministerul într-un comunicat, fără a specifica unde anume ar fi urmat să aibă loc astfel de operaţiuni.

Ministerul egiptean a menţionat că a detectat modul în care un membru fugar al grupării urma să fie trimis dintr-o ţară vecină nenumită, „unde primise anterior instruire militară avansată, pentru a se infiltra ilegal în ţară şi a executa planul menţionat”.

Acest lucru coincide cu pregătirea de către mişcarea armată „a unui videoclip, difuzat pe numeroase site-uri de pe reţelele sociale, care îi arată pe membrii acesteia antrenându-se într-o zonă deşertică a unei ţări vecine şi ameninţând că vor desfăşura operaţiuni teroriste în ţară”.

Egiptul se învecinează cu Sudanul, Libia şi Israelul.

Departamentul pentru Securitate Internă, în coordonare cu agenţiile de securitate, a reuşit să-i identifice pe cei „responsabili pentru conspiraţie”, deşi nu menţionează soarta lor.

Autorităţile egiptene fac legătura între Hasm şi gruparea islamistă Frăţia Musulmană, declarată grupare teroristă în 2013 după lovitura de stat împotriva preşedintelui Mohamed Morsi, care a fost înlăturat de la putere de actualul preşedinte, Abdel Fattah el-Sisi, care a preluat funcţia în 2014 şi care conduce ţara de atunci.

Gruparea armată a revendicat responsabilitatea pentru mai multe atacuri de la înfiinţarea sa în 2015, inclusiv tentativa de asasinat asupra procurorului general adjunct al Egiptului, Zakaria Abdelaziz, şi asasinarea fostului muftiu Ali Gomaa, cea mai înaltă autoritate religioasă musulmană a ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...