România, pe locul 4 la producţia de maşini în rândul ţărilor Europa Centrală şi de Est

România se situa, la sfârşitul anului 2013, pe locul patru în topul ţărilor emergente din Europa în privinţa producţiei de vehicule, cu 410.997 de unităţi, în timp ce la numărul de angajaţi din industrie ocupa locul al treilea, cu 117.000 de persoane, reiese dintr-o statistică EU Cluster Observatory, prezentată recent în cadrul unui forum dedicat industriei auto şi aeronautice, organizat la Budapesta.
Economica.net - vin, 08 aug. 2014, 07:58
România, pe locul 4 la producţia de maşini în rândul ţărilor Europa Centrală şi de Est

În ţările din Europa Centrală şi de Est /ECE/ s-au produs, anul trecut, peste 3,5 milioane de vehicule, sectorul implicând 575.000 de angajaţi şi o contribuţie cu aproape 10% la Produsul Intern Brut /PIB/ al ECE.

Din graficul prezentat în cadrul evenimentului de specialitate reiese faptul că, la nivelul anului 2013, Republica Cehă deţinea supremaţia la producţia de vehicule, cu 1.132.931 de unităţi produse, urmată de Slovacia (975.000 unităţi), Polonia (583.258) şi România (410.997).

În ceea ce priveşte producţia de vehicule pe cap de locuitor, România se situa pe ultimul loc în topul celor şapte ţări analizate, cu 16 maşini.

Pe primele şase locuri s-au clasat Slovacia (167 vehicule/cap de locuitor – cel mai ridicat nivel din lume), Republica Cehă (112), Slovenia (64), Ungaria (22), Polonia şi Austria (câte 17).

Potrivit sursei citate, România s-a clasat pe podium (locul 3) pe segmentul numărului de angajaţi din industria auto, cu 117.000 de persoane, după Polonia, cu 149.000 de angajaţi, şi Republica Cehă (140.000). Cei mai puţini angajaţi în industria de profil erau în Bulgaria, cu 10.000 de persoane.

În privinţa numărului de uzine de asamblare automobile şi producţie de motoare, Polonia (cu 14), Cehia (11) şi Austria (6) erau pe primele locuri, în timp ce România împărţea poziţia a cincea cu Slovacia (3 uzine).

În România erau înregistrate, în 2013, peste 900 de companii care activau în industria auto, inclusiv Ford şi Dacia, se menţionează în statistica EU Cluster Observatory.

Te-ar mai putea interesa și
O țară din NATO și UE ar putea obliga femeile să meargă în armată
O țară din NATO și UE ar putea obliga femeile să meargă în armată
O țară membră NATO și UE ar putea introduce serviciul militar obligatoriu pentru femei. Decizia este analizată deoarece în țară se nasc din ce în ce mai puțini băieți....
CNAS înființează pentru eficientizarea sa un Departament de Farmaco-Economie și a unei Direcții de Audit Public Intern
CNAS înființează pentru eficientizarea sa un Departament de Farmaco-Economie și a unei Direcții de Audit Public Intern
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu-Remus Moldovan, a anunţat trei măsuri pe care ...
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul de Ată Trump-Kennedy, după o înfrângere în justiție
Trump anunță că va renunța în favoarea Congresului la controlul asupra Centrului de Artă Kennedy, redenumit de el Centrul ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că va "colabora cu Congresul pentru a-i transfera" controlul asupra ...
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru zona Asia-Pacific un echilibru, în care nimeni nu-și impune hegemonia
Șeful Pentagonului Pete Hegseth declară că SUA privesc cu îngrijorare întărirea militară a Chinei și că doresc pentru ...
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, că ...