Zelenski spune că următoarele discuții de pace dintre Moscova și Kiev sunt prevăzute pentru miercuri

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că următoarele discuții de pace dintre Moscova și Kiev sunt prevăzute pentru miercuri, după două sesiuni anterioare la Istanbul în cadrul cărora nu au fost obținute rezultate semnificative în ceea ce privește încetarea războiului între cele două țări, relatează AFP și Agerpres.
AGERPRES - mar, 22 iul. 2025, 08:26
Zelenski spune că următoarele discuții de pace dintre Moscova și Kiev sunt prevăzute pentru miercuri

„Am discutat cu secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei Rustem Umerov despre pregătirea unui schimb și a unei noi reuniuni în Turcia cu partea rusă. Umerov a indicat că întâlnirea este programată pentru miercuri”, a declarat Zelenski în discursul său zilnic postat pe rețelele de socializare.

Kremlinul a declarat anterior că este pregătit să participe la noua rundă de negocieri de pace cu Ucraina, afirmând totodată că data unor astfel de discuții nu a fost încă stabilită și că va fi nevoie de ‘multă muncă’ pentru a apropia pozițiile celor două părți.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Kievul a propus părții ruse o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare privind schimbul de prizonieri și că ia în considerare o întâlnire între lideri pentru a obține o pace durabilă.

Ultima reuniune între negociatorii ruși și ucraineni la Istanbul a avut loc în 2 iunie, la două săptămâni după prima.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...