Alertă în Grecia. Anunțul făcut de autorităţi

Ministerul Muncii din Grecia a suspendat marţi munca în aer liber în mai multe regiuni din cauza temperaturilor care ar putea ajunge până la 43 de grade Celsius în această ţară, informează AFP.
AGERPRES - mar, 22 iul. 2025, 12:50
Alertă în Grecia. Anunțul făcut de autorităţi

Din cauza ”temperaturilor şi a nivelurilor de disconfort deosebit de ridicate”, munca în exterior a fost interzisă marţi în intervalul 12:00 – 17:00 (09:00 – 14:00 GMT) în numeroase regiuni, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Suspendarea muncii în exterior se referă mai ales la şantierele de construcţii şi de lucrări publice, la zonele de reparaţii navale, precum şi la serviciile de livrare din mai multe regiuni, printre care şi Atena, precum şi la destinaţii turistice cum ar fi insulele Ionice şi Rodos (sud-est), scrie Agerpres.

Valul de căldură care a debutat luni va dura până duminică, potrivit serviciului meteorologic din această ţară (EMY).

Temperaturile ar putea ajunge la 40 de grade Celsius la Atena şi Salonic marţi, cu maxime de 43 de grade Celsius aşteptate în centrul Greciei.

Joi, în capitală s-ar putea înregistra o temperatură maximă de 41 de grade Celsius, a precizat EMY.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...