65.000 de metri pătrați de păduri urbane vor fi amenajate în municipiul Galați cu bani din PNRR. Primăria a semnat contractul

Primăria Municipiului Galați a anunțat astăzi că atribuit contractul pentru lucrările de amenajare a peste 65.000 de metri pătrați de păduri urbane, după ce au fost atrase fonduri prin PNRR.
Economica.net - mar, 22 iul. 2025, 20:58
65.000 de metri pătrați de păduri urbane vor fi amenajate în municipiul Galați cu bani din PNRR. Primăria a semnat contractul

Contractul de lucrări este în valoare de circa 2 milioane de lei cu TVA, iar termenul de realizare este până la 30 iunie 2026. Lucrările vor fi realizate de firma SC Green Tree Brăila SRL.

Este vorba despre lucrări de pregătire a terenului pentru plantare, pregătirea solului, împădurirea propriu-zisă, combaterea dăunătorilor puieților, întreținerea plantației, precum și completări în plantația nou creată în al doilea și al treilea an.

„La Galați, ne preocupă constant calitatea vieții și protejarea mediului, iar calitatea aerului – oricum foarte bună în orașul nostru – este un indicator important. Prin acest proiect special, finanțat prin PNRR, venim cu un plus semnificativ: vom avea păduri urbane care vor contribui direct la creșterea spațiilor verzi și la menținerea unui aer curat pentru toți gălățenii. Chiar dacă în fiecare primăvară și toamnă plantăm constant arbori, acest program are o amploare aparte și marchează încă o etapă importantă într-un oraș prietenos cu mediul. Ne dorim un Galați tot mai verde, mai sănătos și mai plăcut pentru fiecare locuitor”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Vor fi plantați arbori nativi, potriviți pentru condițiile climatice din Galați (cum ar fi stejar, frasin, tei, paltin, corn etc.) și care au beneficii multiple: sunt deja adaptați la climă, necesită mai puțină întreținere decât multe alte specii și creează un mediu propice pentru păsări și insecte.

Suprafețele care vor fi împădurite însumează 65.260 mp astfel: Bulevardul Galați (taluz aferent „Danubius”) – circa 7.743 mp; Școala nr. 26 „Ion Creangă”, strada Vadul Sacalelor nr. 2 – circa 722 mp; Școala nr. 29 „Sfânta Ana”, Micro 19, strada Strungarilor nr. 7A – circa 1.577 mp; Drum de Centură c/c B-dul Galați – circa 55.218 mp.

Pădurile urbane se vor înființa folosindu-se o diversitate de arbori și arbuști din specii native și vor avea densități mari, astfel încât să se constituie în „plămâni verzi”, care vor aduce beneficii multiple, precum purificarea aerului, reducerea zgomotului, stocarea carbonului, conservarea peisajului, reducerea temperaturii aerului și implicit îmbunătățirea sănătății publice. Totodată, împădurirea acestor suprafețe va contribui la combaterea eroziunii prin regularizarea scurgerii apelor din precipitații și îmbunătățirea solului.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...