Summit UE-China, la Beijing. Întâlnire între Ursula Von der Leyen, Antonio Costa şi Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat joi în cadrul întrevederii cu liderii UE că Beijingul şi Bruxellesul trebuie să facă eforturi pentru a aprofunda încrederea reciprocă într-o lume tulbure şi că pot găsi un teren comun în pofida divergenţelor, relatează AFP.
AGERPRES - J, 24 iul. 2025, 07:25
Summit UE-China, la Beijing. Întâlnire între Ursula Von der Leyen, Antonio Costa şi Xi Jinping

„Cu cât situaţia internaţională este mai gravă şi mai complexă, cu atât China şi UE trebuie să intensifice comunicarea, să consolideze încrederea reciprocă şi să aprofundeze cooperarea”, a declarat preşedintele chinez în cadrul întrevederii cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit unui comunicat transmis AFP de Ministerul de Externe chinez.

Preşedintele chinez Xi Jinping s-a întâlnit joi la Beijing cu liderii Uniunii Europene, Antonio Costa şi Ursula von der Leyen, potrivit agenţiei de presă oficiale Xinhua, întrevedere ce survine pe fondul unor fricţiuni bilaterale, de la comerţ până la războiul din Ucraina, relatează AFP citat de Agerpres.

China şi UE pot găsi „un teren comun” în pofida divergenţelor, a afirmat preşedintele chinez, apreciind că Beijingul şi Bruxellesul trebuie să îşi consolideze „încrederea reciprocă”.

China încearcă să consolideze legăturile cu Bătrânul continent şi se prezintă ca un partener mai fiabil decât Statele Unite şi un far de stabilitate într-o lume tulburată.

Al 25-lea summit UE-China se desfăşoară joi la Beijing. Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în numele Uniunii Europene, se întâlnesc cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu prim-ministrul Li Qiang, indică un comunicat difuzat miercuri pe website-ul consilium.europa.eu.

La 50 de ani de la stabilirea relaţiilor bilaterale UE-China, summitul va reprezenta un prilej pentru a iniţia un dialog cu China la cel mai înalt nivel şi de a sublinia importanţa pe care UE o acordă unei relaţii echitabile şi echilibrate cu China.

Potrivit comunicatului, summitul se va axa pe stadiul relaţiilor bilaterale şi pe provocările geopolitice la nivel mondial, inclusiv războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Liderii europeni şi chinezi vor discuta despre modalităţi de asigurare a unor relaţii comerciale mai echilibrate, reciproce şi reciproc avantajoase, precum şi despre domenii de interes comun, cum ar fi schimbările climatice, biodiversitatea şi promovarea tranziţiei verzi.

Uniunea Europeană va susţine, de asemenea, necesitatea de a proteja şi de a sprijini multilateralismul şi ordinea internaţională bazată pe norme.

Precedentul summit UE-China a avut loc la 7 decembrie 2023.

 

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...