Nou parc fotovoltaic de 20 MW în Dâmbovița. Dezvoltatorul Enexus a semnat contractul de construcție cu turcii de la Akiș Enerji

Enexus, companie cu servicii EPC integrate, specializată în execuția proiectelor fotovoltaice de dimensiuni medii și mari, cu capacități de stocare (BESS), anunță semnarea contractului pentru realizarea proiectului Titu 1 – o centrală fotovoltaică cu o capacitate instalată de 20 MWp și o stație de transformare de 20 MVA, amplasate în orașul Titu, județul Dâmbovița.
Mihai Nicuţ - J, 24 iul. 2025, 12:22
Nou parc fotovoltaic de 20 MW în Dâmbovița. Dezvoltatorul Enexus a semnat contractul de construcție cu turcii de la Akiș Enerji

Potrivit unui comunicat al companiei, proiectul este realizat în parteneriat cu Akış Enerji, parte a grupului Ulusoy Enerji Yatırımları A.Ș., un jucător important în sectorul energiei regenerabile din Turcia, cu un portofoliu diversificat de aproximativ 200 MW instalați în turbine eoliene, hidrocentrale și centrale fotovoltaice.

Grupul are, de asemenea, o prezență solidă în domeniul producției industriale, inclusiv în fabricarea țevilor din cupru – un element important pentru consolidarea lanțului propriu de aprovizionare.

„Suntem onorați de colaborarea cu Akış Enerji – un partener cu experiență, viziune și un angajament real pentru calitate și investiții strategice. Ne aflăm într-un moment-cheie pentru dezvoltarea energiei regenerabile în regiune, iar Enexus este pregătită să valorifice acest potențial prin parteneriate solide și execuție de înaltă calitate. Proiectul Titu 1 va fi un nou exemplu de livrare rapidă, fiabilă și cu impact, în care modelul nostru integrat contribuie direct la profitabilitatea investiție.”, a spus Mesut Güler, CEO Enexus

Enexus va livra proiectul „la cheie”, prin servicii de tip EPC (Engineering, Procurement & Construction), care includ proiectarea tehnică, obținerea autorizațiilor necesare, livrarea echipamentelor premium, execuția lucrărilor și conectarea la rețea.

De asemenea, compania va asigura serviciul O&M, care presupune gestionarea zilnică a funcționării parcului, urmărirea performanței, monitorizarea continuă, precum și întreținerea preventivă și corectivă a echipamentelor pentru a menține performanța și a preveni defecțiuni.

“Ne bucurăm să îi urăm bun venit Grupului Ulusoy Enerji Yatırımları în portofoliul de investitori Enexus. Sperăm ca acest proiect să fie doar primul dintr-o serie de colaborări viitoare și ne dorim ca investițiile ce vor urma să fie și mai ample. Promisiunea noastră este să ducem acest proiect la bun sfârșit într-un timp cât mai scurt și într-un mod cât mai eficient. Suntem încântați să regăsim în grupul Ulusoy nu doar un investitor important în sectorul energiei solare din România, ci și un partener de încredere pe termen lung”, a spus Alina Ștefan, Chief Commercial Officer Enexus

“Proiectul se află în faza de „ready to build” (RTB), cu toate autorizațiile necesare obținute (de constructie, de mediu și din partea unor instituții relevante precum Transelectrica, ANRE, primării), cu studiile tehnice finalizate, terenul securizat și o structură de finanțare clară, bazată pe un plan financiar fezabil și un investitor pregătit să susțină construcția. Termenul estimat de finalizare este sfârșitul anului 2025”, arată comunicatul.

Parcul solar Titu 1, cu o capacitate instalată de 20 MWp, va genera anual între 24,5 și 28 GWh, în funcție de randamentul final al echipamentelor și de iradierea efectivă din locație. Energia produsă va fi injectată în rețea.

Enexus este o companie cu servicii EPC integrate care le permite investitorilor în energie regenerabil să își majorize capitalul mai rapid și mai eficient prin proiecte conectate și profitabile. Cu o expertiză globală și peste 600 MW construiți și conectați la rețea, Enexus oferă servicii care acoperă întregul ciclu de viață al unui proiect — de la evaluarea oportunităților de investiții în energie regenerabilă, la proiectare și execuție la cheie, precum și operare și mentenanță a parcurilor fotovoltaice

În prezent, Enexus dezvoltă proiecte în România, Turcia, Italia și Ucraina, iar incepând cu 2025 vizează extinderea în piețe emergente pentru consolidarea treptată ca lider global în domeniul energiei regenerabile.

 

Te-ar mai putea interesa și
An decisiv pentru banii din PNRR. România se concentrează pe proiectele care pot fi terminate pânî în august 2026
An decisiv pentru banii din PNRR. România se concentrează pe proiectele care pot fi terminate pânî în august 2026
Anul 2026 va fi decisiv pentru finalizarea reformelor şi investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar Romania se va concentra pe proiectele care pot fi......
Planșeul Unirii: Stadiul celui mai mare șantier din centrul Capitalei și când vor fi terminate lucrările. Anunțul constructorului VIDEO
Planșeul Unirii: Stadiul celui mai mare șantier din centrul Capitalei și când vor fi terminate lucrările. Anunțul constructorului ...
Lucrările la Planșeul Unirii sunt realizate în proporție de peste 30%, acestea putând fi finalizate chiar în 2026, ...
Ofertă la angajare pentru şef de şantier: mașină de serviciu BMW seria 5, cu utilizare nelimitată, 10.000 de lei „în mână” lunar
Ofertă la angajare pentru şef de şantier: mașină de serviciu BMW seria 5, cu utilizare nelimitată, 10.000 de lei „în ...
Un dezvoltator imobiliar angajează în Ilfov şef de şantier pe un venit net lunar de 10.000 de lei care include salariul ...
Dosarele Epstein – Un consilier al premierului Slovaciei Robert Fico a demisionat
Dosarele Epstein – Un consilier al premierului Slovaciei Robert Fico a demisionat
Premierul slovac Robert Fico a anunţat sâmbătă pe Facebook că a acceptat demisia consilierului său Miroslav Lajčák, ...