Hotelurile vor avea TVA de 11% de la 1 august, dar agențiile de turism vor aplica o taxare de 21%

„Noi suferim de o anomalie, agențiile de turism nu au aceeași TVA ca și hotelurile, adică 9%, acum, și 11%, de la 1 august. Dacă în prezent agențiile de turism au o cotă de TVA de 19%, de luna viitoare aceasta se va mări la 21%. Este foarte important de precizat, pentru că lumea nu știe acest lucru, deși, practic, produsul ar trebui să poartă o cotă de TV unică de la început și până la sfârșit, adică de la producție până la utilizator – nu știu, la pâine, cărți, medicamente. Nu contează prin câte mâini trece și cine îl vinde. Cineva a avut ciudă pe agenții, că iată agenția are TVA de 21%, iar hotelurile – 11%”, a declarat pentru Termene.ro Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și fondatorul agenției de turism Bibi Touring din Ploiești.
Economica.net - J, 24 iul. 2025, 13:50
Hotelurile vor avea TVA de 11% de la 1 august, dar agențiile de turism vor aplica o taxare de 21%

„Scăderea puterii de cumpărare și frica că vin vremuri grele i-a făcut pe români să fie mult mai strânși la buzunar, adică nu mai sunt așa de deschiși să cumpere. Voucherele de vacanță înregistrează o prăbușire de 75%. S-a redus valoarea la jumătate, la fel și numărul celor care le folosesc. Românii au renunțat singuri la ele, pentru că se feresc de complicații, n-au înțeles bine birocrația și declarațiile pe care trebuie să le dea”, declară Voican pentru Termene.ro.

În același timp, se poate spune că nici activitatea agențiilor de turism nu merge extraordinar, în condițiile în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut, dar și prețurile pe destinațiile externe s-au mărit.

„Din partea a doua a anului mă tem că vom vedea scădere. Nu pot să fiu Mafalda să ghicesc, dar toate lucrurile ne spun că dacă până acum oamenii n-au circulat de frică că se vor lua măsuri, acum chiar s-au luat măsuri și efectele vor începe să se vadă lunile următoare”, mai spune Voican pentru  Termene.ro.

Citeşte ştirea integral în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Grupul sud-coreean Samsung Electronics intenţionează să anunţe, la finele acestei luni, un nou plan de recompensare a acţionarilor, cu o valoare de peste 100 de trilioane de woni (72 de miliarde......
Codul urbanismului – Ce spune Guvernul despre noua lege, anunţ de la Ministerul Dezvoltării
Codul urbanismului – Ce spune Guvernul despre noua lege, anunţ de la Ministerul Dezvoltării
Codul urbanismului vizează o abordare preventivă, bazată pe monitorizarea stării construcţiilor, dar şi dezvoltarea ...
Hyundai anunță o nouă generație Tucson cu design masculin și dimensiuni mai mari
Hyundai anunță o nouă generație Tucson cu design masculin și dimensiuni mai mari
Hyundai a prezentat în Coreea de Sud noua generație Tucson, unul dintre modelele importante din gama sa de SUV-uri. Mașina ...
Încep să apară avariile în centralele electrice. Un grup mare pe cărbune a fost oprit azi-noapte, s-a spart cazanul
Încep să apară avariile în centralele electrice. Un grup mare pe cărbune a fost oprit azi-noapte, s-a spart cazanul
Unul dintre grupurile pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), grupul 5 de la Turceni, cel care trebuia închis ...