Metroul de Drumul Taberei: 10 trenuri Alstom au ajuns în România, urmează „Brașov” săptămâna viitoare

Zece trenuri de metrou Alstom Metropolis cu nume de județe sunt la București, în ordine alfabetică: Bihor, Constanța, Cluj, Giurgiu, Iași, Ilfov, Maramureș, Sălaj, Sibiu și Teleorman. Trenul cu numărul 11, Brașov, este programat să ajungă la finalul lunii iulie în România, potrivit producătorului Alstom.
Anemona Andone - J, 24 iul. 2025, 15:24
Metroul de Drumul Taberei: 10 trenuri Alstom au ajuns în România, urmează

 

Cele 10 trenuri de metrou ajunse în România pentru Magistrala 5 continuă testele de validare în vederea obținerii Agrementului Tehnic necesar pentru circulația cu pasageri, eliberat de AFER.

„Trenul Brașov este programat să ajungă în România în jurul datei de 30 iulie, după ce a finalizat cu succes o serie de teste specifice de validare la centrul de testare feroviară din Valenciennes, Franța. Reprezentanți ai Metrorex și AFER au participat la aceste teste de validare: testul static de performanță a sistemului de iluminat și testele statice și dinamice de zgomot. Testul dinamic de zgomot – precum cel din video-ul prezentat – urmărește verificarea încadrării nivelului de zgomot al trenului în parametrii tehnici contractuali. În plus, s-au efectuat și numeroase teste preliminare pentru optimizarea sistemului de tracțiune și al celui de frânare”, explică cei de la Alstom.

Potrivit lor, trenul Galați urmează să parcurgă în perioada 21.07 – 01.08.2025, în prezența reprezentanților Metrorex, inspecția în vederea obținerii Certificatului de Acceptanță Preliminară, și implicit acordul beneficiarului pentru transportul trenului către România.

În paralel, Alstom continuă și testele dedicate sistemului de semnalizare și control al trenului – CBTC, care se efectuează pe Magistrala 5  de metrou– stația Eroilor 2 ↔ Stația Valea Ialomiței.

„După finalizarea tuturor acestor teste și obținerea Agrementului Tehnic, va fi stabilit programul concret pentru efectuarea testelor de anduranță fără pasageri – în total 10.000 de kilometri pentru primul tren și 2.000 de kilometri pentru fiecare dintre celelalte 12”, mai spun reprezentanții Alstom.

13 trenuri de metrou Alstom pentru Magistrala 5

Trenurile de metrou care vor circula pe Magistrala 5 de sunt aduse din Brazilia, au spus anterior pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Metrorex. Legat de cele 17 trenuri pentru care Metrorex a prevăzut opțiunea de achiziție ulterioară, deși sunt destinate tot pentru Magistrala 5 de metrou, acestea ar putea să fie distribuite și pe alte magistrale, mai spuneau cei de la Metrorex pentru ECONOMICA.NET.

Metrorex a semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou ce urmează să fie introduse pe Magistrala 5.

Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri depăşeşte 100 de milioane de euro, dar înţelegerea poate fi extinsă cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, iar valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.

Gama de trenuri de metrou Metropolis de la Alstom este în operare de peste 20 de ani în toată lumea, printre cei 60 de clienţi ai companiei fiind operatori de metrou din Paris, New York, Londra, Amsterdam, Singapore, Riyadh, Dubai, Sydney şi Montreal.

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...