Crăciun în cazarmă. Cum petrec îşi soldaţii NATO Sărbătorile în Afganistan VIDEO

Soldaţii staţionaţi în Afganistan şi-au petrecut Crăciunul departe de familii. Ei au avut totuşi parte de slujbe şi de mese festive, chiar în bazele militare. Autorităţile britanice au anunţat că numai trupele lor au consumat peste două tone şi jumătate de carne de curcan şi o tonă de legume.
Economica.net - lun, 26 dec. 2011, 06:53

În baza americană de la Bagram, soldaţii au lăsat deoparte grijile războiului şi au participat la slujba de Crăciun. Ei au luat apoi un prânz festiv cu bucate tradiţionale de Sărbători.

“E foarte greu. Astăzi mijloacele de comunicare ne permit totuşi să ţinem legătura cu familiile noastre. În această seară voi împărtăşi Crăciunul cu familia mea, pe Internet“, a spus Joseph Cameron, soldat american din Afganistan.
Aceeaşi atmosferă festivă s-a regăsit şi la Kabul, la cartierul general al Forţelor NATO, unde 500 de militari din mai multe ţări au sărbătorit Crăciunul împreună.

“E primul meu Crăciun aici, în Afganistan. Este foarte diferit de cele de până acum, deoarece nu sunt cu familia, dar trebuie să spun că sunt pe mâini bune alături de colegii mei“, Alfred Salmon, militar.

Unii soldaţi au renunţat chiar la uniforme şi au îmbrăcat costume roşii de moş Crăciun.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim în ambiguitate la nivel global
Numărul doi din BNR o spune direct. Leonardo Badea, prim-viceguvernator: Este foarte greu de anticipat ce urmează. Trăim ...
Numărul doi din BNR, Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, apreciază că traversăm o perioadă cu incertitudini prelungite care au dus la crearea unei stări......
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
O nouă fabrică în România: Olandezii de la AmbaFlex se extind la Jucu cu investiții de 30 de milioane de euro
Compania olandeza AmbaFlex, lider mondial în producția de sisteme de transport pe spiral, a închiriat pe termen lung un ...
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Ucraina – Rusia a atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marţi noaptea infrastructura portuară şi civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunţat ...
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
CCR a amânat decizia pentru sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern şi Parlament
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării ...