Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma unor controale efectuate sâmbătă noaptea pe litoral, a anunţat ANPC, printr-un comunicat, citat de Agerpres.
AGERPRES - D, 27 iul. 2025, 12:46
Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

„Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au desfăşurat, în cadrul Comandamentului Litoral 2025, o amplă acţiune de control în data de 26-27.07.2025 în staţiunile de pe litoralul românesc, având drept scop verificarea respectării legislaţiei în domeniul consumatorilor. Au fost verificaţi 36 de operatori economici, cu obiect de activitate precum: cluburi, terase, restaurante, fast-food-uri şi magazine din staţiunile Costineşti, Vama Veche, Mamaia şi Eforie. Rezultatul controalelor evidenţiază şi de această dată un număr de peste 30 de operatori economici cu abateri de la prevederile legale în vigoare, fiind aplicate 8 avertismente şi 48 de amenzi în cuantum de 258.000 lei”, se arată în documentul citat.

Principalele nereguli constatate au fost comercializarea produselor cu termen de valabilitate depăşit, condiţii necorespunzătoare de depozitare şi păstrare a produselor, lipsa informării corecte, complete şi precise a consumatorilor privind substanţele cu potenţial alergen existente în produsul finit, condiţii de igienă precare în spaţiile de producţie sau servire, lipsa afişării preţurilor şi a altor informaţii obligatorii pentru consumatori.

În urma deficienţelor descoperite, pe lângă amenzile aplicate, comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 226,8 kg/25 litri de produse alimentare cu o valoare de 11.286,5 lei şi oprirea temporară a prestării serviciilor (OTPS), pentru unităţile care nu respectau condiţiile minime de igienă şi siguranţă pentru consumatori.

„ANPC reaminteşte operatorilor economici obligaţia constantă de a respecta legislaţia privind protecţia consumatorilor şi încurajează turiştii să semnaleze orice nereguli întâlnite în vacanţă, având la dispoziţie Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa precum şi orice altă formă de sesizare legală adresată ANPC”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă armistițiul energetic
Zelenski anunţă că Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă armistițiul energetic
Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă un armistiţiu energetic în această iarnă, a declarat luni preşedintele Volodimir Zelenski, după anunţul neaşteptat al preşedintelui SUA, Donald......
Plan de 100 de milioane de euro pentru Portul Constanța: DP World începe electrificarea totală a celui mai mare terminal de containere de la Marea Neagră
Plan de 100 de milioane de euro pentru Portul Constanța: DP World începe electrificarea totală a celui mai mare terminal ...
DP World investește 100 de milioane de euro în electrificarea terminalului pe care îl operează în portul Constanța.
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, ...
România are hidrocentrale şi reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă avantajul ...
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în ...