Sika România deschide o nouă fabrică de aditivi pentru betoane în județul Prahova

Sika România, producător materiale chimice specializate, a anunțat deschiderea unei nou unități de producție de aditivi pentru betoane la Corlătești, județul Prahova.
Andrada Ghira - lun, 28 iul. 2025, 12:22
Sika România deschide o nouă fabrică de aditivi pentru betoane în județul Prahova

Noua fabrică de aditivi pentru betoane, amplasată pe platforma industrială din Corlătești, județul Prahova, a costat 1,4 milioane de franci elvețieni. Investiția Sika marchează o etapă majoră în extinderea operațiunilor companiei în Europa de Est și vine ca răspuns al cererii în creștere pentru soluții eficiente și sustenabile.

Investiția din Corlătești marchează un pas concret în extinderea noastră regională și în eficientizarea operațiunilor din Europa de Est. România are o poziție strategică în această rețea, iar noua unitate ne oferă flexibilitatea necesară pentru a răspunde mai bine cerințelor tot mai dinamice ale pieței construcțiilor,” a declarat Ileana Nicolae, Head of Eastern Europe, Sika.

Noua unitate a fost proiectată cu o abordare eco-inovatoare, integrând soluții tehnologice destinate reducerii impactului asupra mediului. Printre măsurile adoptate se numără recuperarea, prelucrarea și reutilizarea betonului și a apei reziduale.

Compania a raportat anul trecut afaceri de 376,4 milioane de lei (75,6 milioane de euro), în scădere cu 14% față de 2023. Profitul a fost de aproape 63 de milioane de lei, iar numărul mediu de angajați a fost de 169.

Sika mai deține pe plan local și producătorul de materiale de construcții Adeplast, care a raportat afaceri de 540 de milioane de lei anul trecut (108,5 milioane de euro), în scădere cu 17% față de 2023.

Sika România este subsidiara grupului elvețian Sika, producător global de materiale chimice specializate, lider mondial în dezvoltarea de produse și sisteme pentru lipiri, etanșări, hidroizolații, reparații, consolidări structurale și protecții în sectorul construcțiilor, dar și în industria autovehiculelor.

Grupul Sika are filiale în 102 țări, deține peste 400 de unități de producție și dezvoltă tehnologii inovatoare pentru clienții din întreaga lume. Cu peste 33.000 de angajați, compania a generat vânzări anuale de 11,76 miliarde franci elvețieni în 2024 și a investit în inovații care susțin transformarea sustenabilă a industriei de construcții și de transport.

Sika România are în prezent o echipă de peste 600 de angajați și deține cinci platfrome industriale dispuse strategic la nivelul întregii țări.

Te-ar mai putea interesa și
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York şi New Jersey, depăşind proiecţia iniţială de 3,3 miliarde de dolari, potrivit unui......
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și mizează pe venituri de 1,7 milioane de euro din proiectele AI
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și ...
dvloper.io, companie cu expertiză în infrastructură, dezvoltare software, date, securitate și automatizare, a investit ...
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Tot mai mulți români apelează la chatbot-uri pentru întrebări fiscale. Răspunsurile AI, deși sună bine, chiar profesionist, ...
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea Himalaya
Dezastrul de la graniţa China-Nepal. Cel puţin 162 de morţi şi peste 1.300 de dispăruţi după viitura din regiunea ...
Numărul persoanelor dispărute în Nepal după o viitură masivă în regiunea Himalaya, la graniţa cu China, a crescut ...