Armata rusă a atacat cu rachete o bază militară a Forțelor Terestre ale Ucrainei. Cel puțin trei morți și 18 răniți

Armata rusă a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare a Forțelor Terestre ale Ucrainei în seara zilei de marți, 29 iulie, în urma acestuia mai mulți militari ucraineni fiind uciși sau răniți, scrie The Kyiv Independent, citat de Hotnews.
Hotnews - mie, 30 iul. 2025, 07:30
Armata rusă a atacat cu rachete o bază militară a Forțelor Terestre ale Ucrainei. Cel puțin trei morți și 18 răniți

Forțele Terestre ucrainene au anunțat, într-un mesaj publicat pe aplicația de mesagerie Telegram, că până la ora locală 21:30 au fost raportați cel puțin trei soldați uciși, iar alți 18 au suferit răni, pe terenul poligonului militar. Serviciile de urgență intervin, la momentul difuzării acestei știri, la fața locului.

„În ciuda măsurilor de securitate luate, din păcate, nu a fost posibilă evitarea completă a victimelor în rândul personalului” militar, au transmis Forțele Terestre.

Armata a anunțat că a fost lansată o anchetă oficială pentru a stabili cauzele care au dus la pierderea vieților acestor soldați. De asemenea, a fost înființată o comisie condusă de șeful Serviciului de aplicare a legii militare pentru a investiga atacul.

„Dacă se constată că acțiunile sau inacțiunile oficialilor au dus la moartea sau rănirea personalului militar, cei responsabili vor fi trași la răspundere”, au mai afirmat Forțele Terestre ucrainene.

Conducerea militară implementează, de asemenea, „măsuri de securitate suplimentare” pentru a proteja viața soldaților în timpul atacurilor rusești asupra terenurilor de antrenament și centrelor de instruire, au precizat Forțele Terestre.

Atacul urmează unei serii de bombardamente rusești asupra facilităților militare ucrainene de instruire, efectuate în lunile mai și iunie.

Aceste atacuri au avut loc după ce fostul comandant al Forțelor Terestre, generalul Mihailo Drapatyi, s-a angajat să asigure noi standarde de siguranță pe terenurile de instruire și să îi tragă la răspundere pe cei responsabili de decesele survenite în urma unui atac rusesc desfășurat în martie.

În urma bombardamentelor care au urmat în mai și iunie – inclusiv în urma unui atac din 1 iunie asupra unui poligon de antrenament, soldat cu 12 morți și 60 de răniți – Drapatyi și-a prezentat demisia din funcția de comandant al Forțelor Terestre. El a fost numit comandant al Forțelor Interarme pe 3 iunie.

Generalul de brigadă Hennadii Șapovalov a fost numit ulterior în locul lui Drapatyi în funcția de comandant al Forțelor Terestre ucrainene.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...