Warner Bros. Discovery a anunțat numele celor două entități în care de desparte: Warner Bros și Discovery Global

Warner Bros. Discovery a anunţat denumirile oficiale şi echipele de conducere pentru cele două entităţi care vor rezulta în urma divizării planificate pentru mijlocul anului 2026. Astfel, divizia de streaming şi producţie cinematografică va purta numele ”Warner Bros.”, iar segmentul de reţele globale va deveni ”Discovery Global”, relatează CNBC, citat de News.ro.
News.ro - mie, 30 iul. 2025, 10:41
Warner Bros. Discovery a anunțat numele celor două entități în care de desparte: Warner Bros și Discovery Global

Noua companie Warner Bros. va include studiourile de film — printre care DC Studios, precum şi platforma HBO Max. De cealaltă parte, Discovery Global va reuni reţelele de divertisment, sport şi ştiri ale grupului, precum CNN, TNT Sports, Discovery, Discovery+ şi Bleacher Report.

”În ultimii ani am făcut progrese importante, lansând un serviciu global de streaming profitabil şi revitalizând studiourile pentru a le readuce în fruntea industriei”, a declarat David Zaslav, preşedinte şi CEO WBD, care va conduce viitoarea companie Warner Bros.

Conform planului, divizarea va duce la apariţia a două companii tranzacţionate public, într-o mişcare similară cu cea anunţată recent de Comcast, care urmează să-şi separe activele din televiziunea prin cablu, inclusiv CNBC.

Noua structură readuce în prim-plan identităţile originale ale celor două entităţi de dinaintea fuziunii din 2022: WarnerMedia şi Discovery, Inc.

Warner Bros. va fi condusă de o echipă executivă formată din 13 lideri, în timp ce Discovery Global va avea 16 directori. Gunnar Wiedenfels, actual director financiar al WBD, va deveni CEO-ul Discovery Global.

„Avem o poziţie solidă pentru a lansa şi extinde în mod semnificativ două companii care să fie demne de moştenirea noastră istorică”, a spus Zaslav.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Consultări la Cotroceni. Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni. Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar......
Germania instalează sisteme noi de detectare a dronelor pe cele mai importante aeroporturi din țară
Germania instalează sisteme noi de detectare a dronelor pe cele mai importante aeroporturi din țară
Principalele opt aeroporturi din Germania vor dispune, din această săptămână, de un nou sistem de detectare a dronelor ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Strabag a două companii românești specializate în construirea de instalații tehnice
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Strabag a două companii românești specializate în construirea ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Strabag Property and Facility Services GmbH, Austria, intenționează ...
Factura inacțiunii nu are linie bugetară, dar o plătim din plin
Factura inacțiunii nu are linie bugetară, dar o plătim din plin
În economie, inacțiunea are un avantaj politic major. Nu se vede imediat și se pierde printre promisiuni. Costul de a ...