Diehl Aviation, parte din gigantul german Diehl, a început construcția unei fabrici la Craiova

Diehl Aviation, parte din grupul Diehl, a anunțat în primăvara acestui an construcția unei fabrici în România. Locația aleasă este Craiova, acolo unde astăzi, 30 iulie, au fost demarate lucrările de construcție. Compania germană este deja prezentă în România printr-o altă companie, care operează deja prima fabrică de pe plan local.
Andrada Ghira - mie, 30 iul. 2025, 18:30
Diehl Aviation, parte din gigantul german Diehl, a început construcția unei fabrici la Craiova

Diehl Aviation, parte din grupul Diehl, a anunțat că își consolidează prezența globală prin înființarea unui nou centru de producție în România, pentru a sprijini cererea în creștere din industria aviatică. Noua facilitate va produce în principal produse și componente pentru aeronavele de pasageri, asigurând livrări fiabile în contextul unor rate de producție tot mai mari.

Compania germană a ales Craiova pentru infrastructură, care are oferă acces direct la autostrăzi importante, dar și la Aeroportul Internațional Craiova, ceea ce îi permite o logistică eficientă și o conectivitate rapidă cu furnizorii și clienții. „Zona este, de asemenea, recunoscută pentru disponibilitatea ridicată de profesioniști calificați, ceea ce sprijină standardele de producție de înaltă calitate”, se mai arată în comunicatul companiei.

Grupul german mai are în România și subsidiara Diehl Controls. În 2022  a fost anunțată o investiție inițială de 15 milioane de euro într-o fabrică a Diehl Controls la Brașov. Dezvoltatorul de spații logistice și industriale CTP a construit pentru companie o fabrică de 18.000 de mp. Investiția anunțată atunci ar urma să crească la 40 de milioane de euro în următorii ani.

CITEȘTE ȘI Un gigant german se extinde în România cu o nouă fabrică. Diehl Aviation va produce componente pentru aeronavele de pasageri

Oficialii companiei nu au făcut publică valoarea investițiilor, dar spun că este vorba de zeci de milioane de euro în noua fabrică care va avea 12.000 de mp. Finalizarea lucrărilor de construcție este planificată pentru mijlocul anului viitor, iar producția este programată să înceapă la scurt timp după aceea.

La lansare, noua fabrică va avea circa 75 de angajați, iar pe termen mediu planurile sunte de a ajunge la circa 500 de angajați în România.

Fabrica din Craiova va colabora strâns și eficient cu locațiile existente ale Diehl Aviation din Ungaria și Germania. Producția din România va spori flexibilitatea operațională și va consolida securitatea lanțului de aprovizionare în rețeaua globală a companiei.

Proiectul de construcție este planificat și realizat de compania românească Global Vision.

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...