ASF avertizează cu privire la existența unui cont fals de Facebook care folosește imaginea președintelui instituției, Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează cu privire la apariţia unui cont fals de Facebook, care foloseşte în mod abuziv imaginea şi identitatea preşedintelui instituţiei, Alexandru Petrescu, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 31 iul. 2025, 18:09
ASF avertizează cu privire la existența unui cont fals de Facebook care folosește imaginea președintelui instituției, Alexandru Petrescu

„În cursul zilei de astăzi a fost clonată una dintre paginile de Facebook ale domnului Alexandru Petrescu. Contul fraudulos este utilizat pentru a trimite mesaje înşelătoare în care se promovează investiţii speculative în criptoactive, se solicită date personale sau financiare şi se promit cadouri fictive. Domnul Alexandru Petrescu precizează că nu are nicio legătură cu aceste acţiuni şi îi atenţionează pe cei care primesc mesaje de acest gen, ca venind din partea sa, să nu răspundă şi să nu interacţioneze în niciun fel cu astfel de solicitări”, se arată într-un comunicat al ASF.

Instituţia atenţionează asupra faptului că datele personale, bancare sau financiare nu trebuie furnizate în urma unor mesaje primite pe reţelele sociale, indiferent de identitatea aparentă a expeditorului.

„Vă recomandăm să verificaţi întotdeauna autenticitatea paginilor şi să raportaţi orice tentativă de fraudă informatică. ASF îşi reafirmă angajamentul de a proteja interesele consumatorilor de servicii financiare non-bancare şi de a combate orice formă de dezinformare, abuz sau fraudă în mediul digital”, se precizează în comunicat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...