Accesul la metrou nu se mai poate face prin SMS, de la 15 august

Accesul la metrou prin SMS nu va mai fi posibil începând de vineri, informează Metrorex. Potrivit reprezentanţilor companiei, valoarea călătoriilor neutilizate până la această dată va fi restituită şi evidenţiată în următoarea factură emisă de operatorul de telefonie mobilă, iar pentru utilizatorii de pre-pay suma va fi creditată în contul cartelei deţinute.
Economica.net - vin, 15 aug. 2014, 08:15
Accesul la metrou nu se mai poate face prin SMS, de la 15 august

Metrorex şi Telcor au avut o convenţie de colaborare privind un experiment tehnic pentru accesul în metrou, utilizând tehnologia data-over-voice. Aceasta convenţie a expirat la 30 iunie 2014.

În aprilie 2013, Metrorex a lansat o soluţie tehnologică care permitea călătorilor să folosească telefonul mobil pentru plata şi accesul la metrou. Soluţia implementată de Metrorex putea fi utilizată de pe orice model de telefon mobil, indiferent de performanţele tehnice.

Clienţii plăteau călătoria cu metroul prin transmiterea unui SMS la numărul scurt 1700, primind ulterior confirmarea plăţii imediat, tot prin SMS. Accesul în staţie se realiza prin apelarea gratuită a numărului 1700 şi apropierea receptorului telefonului de validatoarele special instalate în staţiile de metrou, în zona de acces peron.

Serviciul de achiziţionare a titlurilor de călătorie folosind telefonul mobil se bazează pe tehnologia Data-Over-Voice, serviciu unic în lume, iar Metrorex este singurul beneficiar al acestei tehnologii.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...