Investiții în zootehnie de 4 miliarde de euro cu bani de la UE și stat. Ce promite ministrul Agriculturii fermierilor

Ministerul Agriculturii intenționează să asigure în sesiunea 2028-2034 a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) finanțare pentru investiții de aproximativ 4 miliarde de euro. PNDR este un program prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a zonei rurale.
Alina Stanciu - mar, 05 aug. 2025, 17:48
Investiții în zootehnie de 4 miliarde de euro cu bani de la UE și stat. Ce promite ministrul Agriculturii fermierilor

În următoarea sesiune de proiecte, 2028-2034, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va aloca peste 4 miliarde de euro în investiții în zootehnie, potrivit ministrului Agriculturii Florin Barbu. „Vom face tot acest lanț integrat de la vegetal, zootehnie și procesare. În următorii trei-patru ani trebuie să avem pregătită materia primă necesară”, a explicat acesta cu ocazia unei vizite de lucru în județul Sălaj, în cadrul unei ample acțiuni de monitorizare a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020 (PNDR).

Vizitele au inclus Fermele Ecologice Silvania – Cooperativă Agricolă care a creat un lanț agroalimentar ecologic complet, de la cultivarea pământului, la procesare și distribuție. Fermele Ecologice Silvania exploatează peste 2.200 de hectare cultivate ecologic și dețin un efectiv de peste 2.000 de bovine. Producția zilnică cuprinde 18 tone de lapte ecologic, 4,5 tone de carne pe săptămână și 1,2 tone de ulei presat la rece pe zi – toate certificate ecologic și obținute prin metode sustenabile. Cifra de afaceri a cooperativei depășește 60 de milioane de lei.

Investițiile realizate în cadrul cooperativei, prin măsurile PNDR 4.1 și 4.2, includ:
– o fermă de bovine pentru reproducție (850 capete),
– un abator și o unitate de procesare carne,
– o unitate de procesare lapte,
– un depozit de cereale și oleaginoase (capacitate de 8.000 tone),
– un uscător de cereale pe bază de biomasă,
– o fabrică de nutrețuri combinate,
– un magazin de prezentare cu punct gastronomic local,
– precum și achiziții de utilaje agricole și mașini de transport.

De asemenea, ministrul a vizitat ferma Someș Pig Farm – Cooperativa Agricolă, situată în comuna Someș-Odorhei. Proiectul, realizat cu sprijinul statului român prin Legea 195/2018 privind susținerea crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, prevede construirea unei unități moderne de reproducție cu o capacitate de 1.466 de locuri pentru scroafe.

Investiția, cu o valoare eligibilă de peste 6,4 milioane de euro (31,6 milioane lei), este în prezent în fază de implementare – aproximativ 25% – și urmează să fie finalizată în anul 2026.

„Fermele românești care integrează producția, procesarea și distribuția sunt cheia pentru o agricultură modernă și competitivă. Susținem dezvoltarea acestor modele, pentru că ele înseamnă produse românești de calitate, locuri de muncă și securitate alimentară pentru România”, a declarat ministrul Florin Barbu în cadrul evenimentului.

Din datele ministrului, în 2024, capacitatea de abatorizare  ovine a crescut cu 62,5%, la vaca de carne creșterea a fost de 13%, iar la porc și pasăre cu câte 10%.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan ar urma să se întâlnească luni dimineaţa cu liderii fostei coaliţii de guvernare - PSD, PNL, USR, UDMR - pentru a discuta despre formarea unei majorităţi care să......
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra ...
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...