Europa spune că pacea din Ucraina nu poate fi decisă fără Kiev și cere un armistițiu

Importanţi lideri europeni au declarat sâmbătă că "drumul către pace" în Ucraina nu poate fi decis fără Kiev şi că negocierile pot avea loc doar în contextul unui armistiţiu sau al reducerii ostilităţilor, relatează Reuters.
AGERPRES - D, 10 aug. 2025, 09:35
Europa spune că pacea din Ucraina nu poate fi decisă fără Kiev și cere un armistițiu

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat sâmbătă o rundă de contacte cu aliaţi apropiaţi, printre care prim-ministrul britanic, Keir Starmer, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, după ce s-a confirmat că preşedintele american, Donald Trump, intenţionează să se întâlnească cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe 15 august, notează EFE.

Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis un comunicat comun, potrivit căruia „rămân angajaţi faţă de principiul conform căruia frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă”.

„Linia actuală de contact ar trebui să fie punctul de plecare al negocierilor”, se arată în comunicat.

Principalii lideri europeni şi-au exprimat convingerea că „doar o abordare care combină o diplomaţie activă, un sprijin pentru Ucraina şi o presiune asupra Federaţiei Ruse” poate reuşi să pună capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia, potrivit unui comunicat difuzat duminică, relatează AFP.

„Salutăm eforturile preşedintelui Trump pentru a opri masacrul din Ucraina” şi „suntem pregătiţi să sprijinim această acţiune pe plan diplomatic şi prin menţinerea sprijinului nostru militar şi financiar substanţial pentru Ucraina, inclusiv prin activitatea Coaliţiei voluntarilor, şi prin menţinerea şi impunerea de măsuri restrictive împotriva Federaţiei Ruse”, au declarat liderii europeni într-un comunicat semnat de preşedintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz, prim-ministrul polonez Donald Tusk, prim-ministrul britanic Keir Starmer, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi preşedintele finlandez Alex Stubb înainte de întâlnirea prevăzută vineri, 15 august, în Alaska, între Donald Trump şi Vladimir Putin.

Trump a anunţat că se va întâlni cu Putin pe 15 august în Alaska, subliniind că părţile, inclusiv preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, sunt aproape de un acord care ar putea rezolva conflictul din Ucraina declanşat de Moscova în urmă cu trei ani şi jumătate.

Preşedintele american este deschis ideii organizării unui summit trilateral cu Putin şi Zelenski, însă deocamdată Casa Albă planifică o întâlnire bilaterală, aşa cum a solicitat liderul de la Kremlin, a declarat un oficial de la Casa Albă.

„Orice decizie care s-ar lua împotriva noastră, orice decizie care s-ar lua fără Ucraina, ar fi o decizie împotriva păcii”, a avertizat Zelenski pe reţelele sociale, adăugând că „ucrainenii nu vor ceda teritorii invadatorilor”.

„Trebuie să existe un sfârşit onest al acestui război, iar Rusia trebuie să pună capăt războiului pe care l-a început”, a insistat preşedintele ucrainean sâmbătă seara în discursul său zilnic adresat populaţiei.

Armata rusă controlează în prezent aproximativ 20% din teritoriul ucrainean.

„Suntem de acord că aceste interese vitale includ necesitatea unor garanţii de securitate robuste şi credibile care să permită Ucrainei să îşi apere eficient suveranitatea şi integritatea teritorială”, se arată în comunicatul liderilor europeni.

 

Te-ar mai putea interesa și
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring, celebrul circuit de Formula 1 din apropierea Budapestei, și-a redeschis oficial porțile după finalizarea celei mai mari renovări din istoria sa. Modernizarea complexului marchează......
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen ...
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul ...
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...