O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite în cutremurul de ieri din vestul Turciei

O persoană a murit, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea 6,1 care s-a produs duminică în provincia Balikesir din vestul Turciei, a anunțat ministrul turc de Interne, Ali Yerlikaya, relatează luni agențiile DPA și Reuters.
AGERPRES - lun, 11 aug. 2025, 09:47
O persoană a murit, iar câteva zeci au fost rănite în cutremurul de ieri din vestul Turciei

Yerlikaya a declarat că o persoană în vârstă de 81 de ani a murit după ce a fost scoasă de sub dărâmături de echipele de intervenție.

Ministrul a precizat că 29 de persoane au fost rănite, iar 16 clădiri s-au prăbușit. Oficialul a declarat că operațiunile de căutare și salvare s-au încheiat și că nu există alte indicii de pagube grave sau victime.

Cutremurul s-a produs în jurul orei 19:53, iar mișcările seismice au fost resimțite până la Istanbul și Izmir, la peste 200 de kilometri distanță de epicentrul din provincia Balikesir, a declarat Agenția turcă pentru gestionarea dezastrelor (AFAD).

Duminică, guvernatorul Istanbulului, Davut Gul, a declarat că nu au fost semnalate pagube majore sau victime în metropola turcă. 

Potrivit AFAD, cutremurul a avut loc la o adâncime de 11 kilometri, iar Centrul German de Cercetare Geoștiințifică (GFZ) a înregistrat magnitudinea seismului la 6,19, la o adâncime de 10 kilometri.

AFAD a raportat șase replici seismice în prima oră de la producerea cutremurului principal.

Turcia este situată pe mai multe falii seismice, fiind deosebit de predispusă la cutremure. Orașul Istanbul, o metropolă cu milioane de locuitori, este deosebit de vulnerabil.

În februarie 2023, două cutremure gemene au ucis peste 53.000 de persoane în Turcia și alte câteva mii în Siria vecină.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...