Americanii dau europenilor explicații contradictorii despre înțelegerea cu rușii asupra Ucrainei

Confruntată cu explicațiile contradictorii ale SUA, Europa vrea o discuție clară cu oficialii americani, pentru a înțelege care va fi miza summitului din Alaska, dintre Donald Trump și Vladimir Putin, scrie agenția de presă Rador, care citează publicația belgiană La Libre Belgique și Hotnews.
Hotnews - lun, 11 aug. 2025, 13:58
Americanii dau europenilor explicații contradictorii despre înțelegerea cu rușii asupra Ucrainei

La doar câteva ore după ce emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, Volodimir Zelenski, ca şi un grup restrâns de lideri europeni, a primit un telefon de la președintele american, după cum arată „Wall Street Journal”.

În timpul acestei convorbiri, Trump le-a dezvăluit interlocutorilor săi cea mai recentă propunere pentru a încerca să realizeze pacea în Ucraina: Rusia s-ar putea retrage din regiunile Zaporojie și Herson dacă Ucraina cedează controlul deplin asupra Donețkului.

O zi mai târziu, joi, Steve Witkoff a retractat însă aceste declarații în timpul unei alte convorbiri cu mai mulți lideri europeni. Potrivit spuselor emisarului, Rusia dorește acum să înghețe linia frontului la nivelul actual.

Confruntată cu contradicțiile expuse de administrația americană, Europa a cerut imediat o a treia convorbire telefonică cu Statele Unite vinerea aceasta, pentru a încerca să clarifice această chestiune în legătură cu viitoarele negocieri.

Din păcate, și aici, declarațiile lui Steve Witkoff par să se fi schimbat, așa cum a relatat WSJ: singura propunere validă viza acum retragerea unilaterală a Ucrainei din regiunea Donețk, în schimbul unui armistițiu. O propunere respinsă imediat de Zelenski.

Acest lucru este inacceptabil pentru cei câţiva lideri europeni implicați în aceste apeluri, care au decis în unanimitate să formuleze o contrapropunere: numai cu o încetare a focului va fi posibilă negocierea.

Pentru a realiza acest lucru, concesiile trebuie să fie similare, atât de partea rusă, cât și de cea ucraineană: „Orice concesie teritorială trebuie să fie însoțită și de garanții solide de securitate, inclusiv posibila aderare a Ucrainei la NATO”, au declarat aceștia.

Deși Zelenski nu pare convins de propuneri în acest moment, un lucru este clar: Europa și Ucraina nu pot fi lăsate în afara acestor viitoare negocieri, în care Trump și Putin par să avanseze singuri împotriva tuturor, mai notează publicația belgiană.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...