Rabla 2014: Sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru firme şi instituţii publice, prelungită

Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/ a prelungit cu 30 de zile sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în cadrul Programului 'Rabla 2014', a anunţat, miercuri, instituţia într-un comunicat remis AGERPRES.
Economica.net - mie, 20 aug. 2014, 18:36
Rabla 2014: Sesiunea de depunere şi validare a dosarelor pentru firme şi instituţii publice, prelungită

Dosarele pot fi depuse până la data de 30 septembrie 2014 la sediul AFM, iar persoanele juridice şi instituţiile publice interesate pot consulta Ghidul de finanţare publicat pe site-ul instituţiei în care sunt prevăzute atât condiţiile de eligibilitate, cât şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program.

Prin Programul ‘Rabla’ din acest an, AFM a emis 3.000 de tichete pentru persoanele juridice şi instituţiile publice.

În cele patru etape anterioare de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice au fost analizate în total 998 dosare, dintre care 388 de dosare au fost acceptate pentru 1.575 autovehicule, iar 610 dosare au fost respinse.

Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km, precum şi achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

Potrivit AFM, la achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37......
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...