ANPC a controlat peste 820 de operatori economici în intervalul 11 – 14 august și a dat aproape 800 de amenzi. Ce au găsit inspectorii instituției

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat activitatea a peste 820 de operatori economici, la nivelul întregii ţări, în perioada 11 - 14 august, şi a dat amenzi de peste 4 milioane de lei în urma neregulilor constatate, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 14 aug. 2025, 18:53
ANPC a controlat peste 820 de operatori economici în intervalul 11 - 14 august și a dat aproape 800 de amenzi. Ce au găsit inspectorii instituției

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat activitatea a peste 820 de operatori economici, la nivelul întregii ţări, verificând modul în care operatorii economici respectă legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni: 792 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 4 milioane lei; 503 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 153.000 lei; oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 144.000 lei; oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 27 de operatori economici”, se arată într-un comunicat al ANPC transmis joi.

Principalele neconformităţi identificate au fost inducerea în eroare a consumatorilor privind provenienţa produselor de origine animală, produse oferite spre comercializare sub acţiunea directă a razelor solare şi a insectelor, nerespectarea temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare cu grad de perisabilitate ridicat (peşte) şi existenţa la comercializare a produselor de origine animală (pulpe de pui) cu modificări organoleptice distincte de natura produsului.

De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au mai constatat prestarea serviciilor în spaţii neautorizate, comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit sau utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, cu depuneri grosiere de gheaţă, rugină şi mucegai.

Sursa foto: Facebook.com/ANPC.gov

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...