AMRO avertizează că dacă nu vor fi taxate toate coletele extracomunitare sub 150 de euro, România va procesa gratuit și mai multe colete: Asociația cere să nu fie lăsate portițe pentru fentarea legii

Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) salută inițiativa Ministerului Finanțelor de a introduce o taxă fixă pe coletele extracomunitare sub 150 de euro, dar avertizează că excepția propusă pentru coletele procesate de autoritățile vamale din România poate transforma o măsură bună într-o portiță fiscală de proporții, exploatată rapid de giganții asiatici din e-commerce, fără niciun beneficiu pentru economia națională.
Economica.net - J, 14 aug. 2025, 22:08
AMRO avertizează că dacă nu vor fi taxate toate coletele extracomunitare sub 150 de euro, România va procesa gratuit și mai multe colete: Asociația cere să nu fie lăsate portițe pentru fentarea legii

O excepție cu efect invers: risc de creștere masivă a importurilor directe

Proiectul prevede ca taxa de 25 de lei să nu se aplice dacă vămuirea coletelor are loc în România. În câteva săptămâni, giganții internaționali vor redirecționa volume masive de trimiteri care vin astăzi via alte state membre, transformând excepția într-un mecanism de evitare fiscală la scară industrială, fără a plăti taxe suplimentare, doar cu scopul de a procesa trimiteri către destinatari din România sau alte state membre. Astfel, presiunea pe autoritățile vamale va crește, fără să existe taxe care să susțină aceste eforturi administrative.

Contrar obiectivului declarat de reducere a volumelor netaxate, importurile extracomunitare ar continua să crească exponențial. Capacitatea vamală a României ar fi folosită intens, fără venituri suplimentare la buget, iar presiunea asupra economiei locale s-ar accentua. Experiența altor state membre arată că platformele asiatice exploatează sistematic astfel de portițe legislative pentru a-și consolida dominanța.

„Această excepție riscă să facă din România o cale de ocolire fiscală institutionalizată pentru giganții asiatici, nu un centru logistic real. Volumele non-UE vor continua să crească, veniturile bugetare vor continua să scadă, iar economia locală va pierde competitivitate,” a declarat Cristi Movilă, Președintele ARMO.

 

Problema de fond rămâne

Actuala formă a propunerii de taxă nu rezolvă aspectele structurale ale fenomenului coletelor non-UE: intrarea masivă a produselor neconforme, evitarea obligațiilor fiscale și sociale asumate de comerțul românesc, și lipsa reciprocității în relațiile comerciale cu state terțe.

Datele ARMO relevă amploarea impactului asupra economiei naționale: 77% dintre firmele românești de retail anticipează scăderi ale vânzărilor în următoarele 12 luni din cauza platformelor internaționale; 75% dintre ele semnalează riscul de faliment pentru micii producători locali; 10+ miliarde de lei anual pierduți prin evaziunea fiscală structurală (TVA, CAS, CASS etc.)

„Observăm același tipar: reglementări care încearcă să corecteze piața, dar excepțiile create permit și alimentează exact comportamentele vizate. Toate aceste platforme non-UE se vor concentra pe excepții. Vom prezenta autorităților și factorilor decidenți argumente și soluții concrete pentru ca o măsură necesară și mult așteptată să nu devină o cale legală de evitare fiscală, pe seama economiei românești,” a afirmat Cristian Pelivan, Director Executiv ARMO.

 

Soluția tehnică viabilă

AMRo propune următoarea soluție. Companiile de curierat ar putea colecta uniform taxa de la platformele internaționale, având vizibilitatea cea mai bună asupra coletelor extracomunitare pe care le livrează. Tocmai de aceea, ARMO consideră valid mecanismul de aplicare în care companiile de curierat să colecteze aceste taxe, indiferent de punctul de vămuire a coletelor. În cadrul procesului de transparență decizională, ARMO va solicita eliminarea excepției și adoptarea unui mecanism uniform, capabil să aducă venituri complete la buget și să protejeze economia locală de distorsiunile anticoncurențiale ale platformelor internaționale.

Te-ar mai putea interesa și
Șantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, intră în faliment
Șantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, intră în faliment
CITR, administratorul judiciar al Șantierului Naval din Mangalia, informează că adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus pentru companie. Decizia marchează trecerea......
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Se strică vremea în Bucureşti în următoarele zile – prognoză ANM
Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului Bucureşti, în cursul următoarelor zile, valorile termice ...
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Cel mai mare producător de chimicale din lume, BASF Agricultural Solutions, își face hub la București unde recrutează ...
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academicienii Marius Andruh şi Mircea Dumitru, vicepreşedinţi ai Academiei Române, vor candida marţi pentru funcţia ...