Viktor Orban simte că lumea a devenit mai sigură după întâlnirea dintre Trump și Putin

Lumea este un loc mai sigur după întâlnirea din Alaska între preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, a reacţionat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, potrivit Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 16 aug. 2025, 12:34
Viktor Orban simte că lumea a devenit mai sigură după întâlnirea dintre Trump și Putin

”Timp de ani, am privit cum cele mai mari două puteri nucleare elimină cadrul lor de cooperare şi îşi trimit mesaje reciproce. Acum asta a trecut. Lumea este un loc mai sigur astăzi decât a fost ieri”, a scris Orban pe Facebook.

În schimb, liderul minorităţii democrate din Senatul Statelor Unite, Chuck Schumer, a criticat dur întâlnirea Trump-Putin din Alaska.

”Astăzi, Donald Trump a întins covorul roşi pentru criminalul autoritar Vladimir Putin. În loc să stea alături de Ucraina şi aliaţii noştri, Trump s-a afişat alături de un autocrat care a terorizat poporul ucrainean şi lumea ani la rând”, a subliniat Schumer într-o declaraţie.

”Teama noastră este că aceasta nu a fost diplomaţie, ci doar teatru”, a încheiat el.

Parlamentarul rus Andrei Klişas, din partidul Rusia Unită, a spus că ”întâlnirea din Alaska a confirmat dorinţa Rusiei pentru pace pe termen lung şi corectă”.

”Pe agendă este o nouă arhitectură pentru securitatea europeană şi internaţională şi toată lumea trebuie să accepte acest lucru”, a spus Klişas.

Întâlnirea din Alaska între preşedinţii SUA şi Rusiei nu s-a soldat cu rezultate concrete, cei doi lideri încheind discuţiile fără a face vreo declaraţie despre o posibilă încetare a focului în Ucraina şi fără a anunţa rezultate concrete.

În declaraţia de presă de la finalul discuţiilor, preşedintele american a vorbit despre acorduri asupra unor puncte importante, dar nu a oferit detalii.

De partea sa, liderul de la Kremlin a menţionat acorduri despre care a susţinut că ar putea constitui un punct de pornire pentru soluţionarea conflictului militar din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...