Avioanele Air Canada au rămas blocate la sol din cauza unei greve. Ce a propus Guvernul canadian

Guvernul canadian a decis sâmbătă să intervină pentru a încerca să pună capăt unei greve a însoţitorilor de zbor ce paralizează activităţile Air Canada, principala companie aeriană a ţării, sute de zboruri fiind anulate, informează duminică AFP.
AGERPRES - D, 17 aug. 2025, 11:50
Avioanele Air Canada au rămas blocate la sol din cauza unei greve. Ce a propus Guvernul canadian

Ministrul Muncii, Patty Hajdu, a somat părţile să „reia şi să îşi continue activităţile şi funcţiile”.

Greva, iniţiată de personalul de bord pentru a obţine o remuneraţie mai bună, nu ar face altceva decât să agraveze „povara financiară” a canadienilor, a avertizat ea.

Guvernul federal a solicitat un arbitru independent, Consiliul Canadian pentru Relaţii Industriale (CCRI), pentru a soluţiona disputele dintre compania aeriană şi Sindicatul Canadian al Funcţiei Publice (SCFP).

CCRI are puterea de a ordona reluarea activităţilor, dar va trebui să înceapă prin a examina declaraţiile părţilor şi a decide dacă doreşte să intervină, ceea ce poate dura „între 24 şi 48 de ore”, conform ministrului.

Între timp, greva care, conform Air Canada, afectează zilnic 130.000 de pasageri, continuă.

„Zborurile sunt anulate cel puţin până duminică, 17 august după-amiaza. Procesul CCRI este în curs de desfăşurare, astfel încât ar putea urma alte anulări”, a anunţat compania într-un comunicat difuzat sâmbătă seara.

„Suntem profund întristaţi pentru pasagerii noştri. Nimeni nu doreşte să vadă canadieni blocaţi sau îngrijoraţi din cauza planurilor lor de călătorie, dar nu putem lucra gratuit”, a insistat Natasha Stea, o reprezentantă a însoţitorilor de zbor.

Sindicatul SCFP, care reprezintă aproximativ 10.000 de membri ai personalului navigant, a intrat în grevă în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru a solicita salarii mai bune. Pe lângă o majorare a salariului, personalul navigant cere să fie plătit pentru orele de lucru la sol, inclusiv în timpul îmbarcării, ceea ce nu este cazul în prezent.

Ca răspuns la grevă, Air Canada şi subsidiara sa de low-cost Air Canada Rouge au declanşat un „lock-out”.

Natasha Guwen face parte din numeroşii pasageri ale căror zboruri au fost anulate. „Încearcă să ne pună pe un alt zbor, dar nimic nu este sigur”, a declarat pentru AFP această turistă indiană aflată pe aeroportul din Toronto.

Înaintea începerii oficiale a grevei, compania aeriană îşi redusese treptat operaţiunile. Vineri seară, aceasta anunţase că a anulat deja 623 de zboruri în ultimele zile, care au afectat peste 100.000 de pasageri.

Compania a prezentat, de asemenea, joi o ofertă de compromis ce prevedea creşterea salariului anual mediu al unui agent de bord cu experienţă la 87.000 de dolari canadieni (54.000 de euro) până în 2027, dar SCFP a considerat că propunerile sunt insuficiente, mai ales în contextul inflaţiei. Sindicatul a respins, de asemenea, cererile companiei şi ale guvernului canadian de a recurge la un arbitraj independent.

Nu este prima dată când guvernul canadian intervine într-un conflict social. În noiembrie 2024, el a ordonat reluarea imediată a operaţiunilor în mai multe porturi canadiene, apoi în august a aceluiaşi ani întoarcerea la muncă a lucrătorilor din domeniul feroviar.

Air Canada estimează că va dura între cinci şi zece zile pentru ca activităţile sale să revină la ritmul obişnuit.

Economia canadiană, deşi arată semne de rezilienţă, începe să resimtă efectele războiului comercial iniţiat de preşedintele american Donald Trump, cu tarife vamale afectând sectoare cruciale precum automobilele, aluminiul şi oţelul.

În acest context, Consiliul Afacerilor din Canada, care reuneşte lideri din peste o sută de mari companii, a considerat că greva este susceptibilă să cauzeze „un prejudiciu imediat şi considerabil tuturor canadienilor”.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul general de la Kiev, conform agenţiei Reuters, transmite Agerpres....
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării ...