Amendă record din cauza măsurilor luate în timpul pandemiei de Qantas

Un tribunal din Australia a decis luni că transportatorul aerian Qantas trebuie să plătească o amendă record în valoare de 90 de milioane de dolari australieni, 58 de milioane de dolari SUA, pentru concedierea în mod ilegal a aproximativ 1.800 de angajaţi la sol în timpul pandemiei de COVID-19 şi, totodată, a criticat compania aeriană pentru că nu a dat semne de mustrări de conştiinţă pentru acţiunile sale, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 18 aug. 2025, 09:44
Amendă record din cauza măsurilor luate în timpul pandemiei de Qantas

Pe lângă această amendă, cea mai mare impusă vreodată unei companii din Australia, judecătorul Michael Lee a atras atenţia şi asupra strategiei Qantas în ceea ce priveşte litigiile, scrie Agerpres.

Chiar dacă Qantas a făcut unele modificări în Consiliul de administraţie şi în echipa managerială, judecătorul Michael Lee a apreciat că regretele exprimate ulterior par a fi mai mult o consecinţă a prejudiciilor provocate companiei decât o mustrare de conştiinţă pentru suferinţele provocate angajaţilor.

„Accept că celor de la Qantas le pare rău, dar nu sunt convins că aceste regrete nu sunt, cel puţin într-o anumită măsură, de tip incorect”, a adăugat Michael Lee. Acesta a precizat că mărimea amenzii, echivalentă cu 75% din valoarea maximă ce putea fi impusă, a fost una importantă pentru a se asigura că „nu poate fi percepută drept un cost de operare”.

Decizia de luni vine după un acord anunţat în luna decembrie, când Qantas a acceptat să înfiinţeze un fond de compensare în valoare de 120 de milioane de dolari australieni pentru muncitorii concediaţi.

În timpul pandemiei din 2020, şefii de la Qantas au decis să concedieze 1.820 de angajaţi la sol şi să angajeze o serie de contractori care să asigure serviciile efectuate anterior de angajaţii companiei aeriene. Qantas a susţinut că a fost vorba de o decizie cu caracter strict comercial însă în 2021 un tribunal federal a calificat decizia drept o „acţiune cu caracter ostil”, pentru a împiedicat muncitorii să îşi exercite drepturile la locul de muncă şi să înfiinţeze un sindicat, ceea ce încalcă legislaţia australiană.

Qantas a anunţat că va plăti amenda care i-a fost impusă. „Le cerem în mod sincer scuze tuturor celor 1.820 de angajaţi şi familiilor lor”, a declarat directorul general Vanessa Hudson într-un comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Dincolo de plata integrală: de ce Hellas Direct extinde accesul la plata lunară a RCA
Dincolo de plata integrală: de ce Hellas Direct extinde accesul la plata lunară a RCA
O facilitate de plată este cu adevărat utilă atunci când poate ajunge la cât mai mulți dintre cei care au nevoie de ea. ...
Premieră în magazinele din România. Tehnologia românească secretă adusă de Auchan, pe care a pus-o și în Franța
Premieră în magazinele din România. Tehnologia românească secretă adusă de Auchan, pe care a pus-o și în Franța
Retailerul francez Auchan a implementat în toate hypermarketurile și supermarketurile din România un sistem bazat pe AI ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Imagini cu lotul care va include cel mai lung tunel. Ar putea fi gata în cinci ani – API
VIDEO Autostrada Transilvania: Imagini cu lotul care va include cel mai lung tunel. Ar putea fi gata în cinci ani – ...
Asociația Pro Infrastructură (API) prezintă luni imagini cu tronsonul Poarta Sălajului - Nușfalău (41 km) din Autostrada ...
Conflictul dintre giganţii Asiei – Japonia promite o relaţie stabilă cu China, un „vecin important”
Conflictul dintre giganţii Asiei – Japonia promite o relaţie stabilă cu China, un „vecin important”
Şefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, a promis luni construirea unei relaţii stabile cu China, acest "vecin important", ...