Autoritățile suedeze cer populației din zona metropolitană a Stockholmului să economisească apa

Autoritățile suedeze au solicitat populației din zona metropolitană a capitalei Stockholm să economisească apa, în contextul temperaturilor record înregistrate în Scandinavia în timpul acestei veri neobișnuit de calde, transmit vineri Reuters și Agerpres.
AGERPRES - lun, 18 aug. 2025, 15:52
Autoritățile suedeze cer populației din zona metropolitană a Stockholmului să economisească apa

Autoritățile orașului Stockholm au declarat că temperaturile ridicate ale apei din Lacul Malaren – o sursă pentru două milioane de persoane – au redus cantitatea de apă potabilă pe care regiunea o poate produce.

Locuitorilor capitalei și zonelor înconjurătoare li s-a cerut să reducă timpul petrecut la duș, să nu umple piscinele, să nu mai ude grădinile și să nu mai spele mașinile, sfaturi neobișnuite într-o țară cunoscută pentru lacurile sale.

„Fiecare picătură contează”, a declarat compania Stockholm Water and Waste într-un comunicat.

Europa a fost afectată de caniculă în cea mai mare parte a lunii iulie, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius în unele zone ale continentului, care au contribuit la incendii de vegetație și sute de decese. Unii oameni de știință au avertizat că astfel de evenimente devin din ce în ce mai frecvente și mai intense din cauza încălzirii globale.

„Am avut schimbări majore în clima Suediei”, a declarat Erik Kjellstrom, profesor de climatologie la Institutul de Meteorologie și Hidrologie din Suedia.

„Iernile au devenit mai scurte și mult mai blânde, iar verile au devenit, în general, mai lungi și mai calde”, a precizat specialistul.

Iulie a fost cea mai caldă lună din ultimii 100 de ani, în anumite părți ale Suediei, nordul îndepărtat fiind cel mai afectat.

Jokkmokk – situat chiar la nord de Cercul Polar arctic – a înregistrat 15 zile consecutive cu temperaturi diurne de peste 25 de grade Celsius, potrivit institutului.

Capitala Norvegiei, Oslo, s-a confruntat la rândul său cu dificultăți în umplerea rezervoarelor din cauza cantităților de precipitații mai scăzute decât în mod normal în acest an și a solicitat locuitorilor, încă de la sfârșitul lunii iulie, să-și limiteze voluntar consumul de apă, a declarat un purtător de cuvânt al autorității municipale responsabile cu aprovizionarea cu apă.

În Ylitornio din Finlanda, lângă Satul lui Moș Crăciun din Rovaniemi, temperaturile maxime s-au menținut peste 25 de grade timp de 26 de zile consecutive.

„Pe baza dovezilor disponibile, concluzionăm că evenimente similare sunt de cel puțin zece ori mai probabile în prezent decât ar fi fost într-un climat preindustrial, fără încălzirea cauzată de om”, se arată într-un studiu publicat săptămâna aceasta asupra recentului val de căldură extremă din Scandinavia, realizat de grupul de cercetare climatică World Weather Attribution.

Potrivit Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice al UE, temperatura medie globală a aerului a atins 16,68 grade Celsius în iulie, cu 0,45 grade peste media lunară din perioada 1991-2020.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul general de la Kiev, conform agenţiei Reuters, transmite Agerpres....
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării ...