Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului metropolitan

Miercuri a fost semnat Acordul de parteneriat pentru pregătirea și implementarea proiectului „Tren Metropolitan Brașov”, informează Adrian Veștea, președintele CJ Brașov. Potrivit lui, acest proiect va include și conectarea celui mai tânăr aeroport din țară la rețeaua națională feroviară.
Ion Dobreanu - mie, 20 aug. 2025, 22:05
Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav va fi conectat la rețeaua feroviară națională prin intermediul trenului metropolitan

Practic, Consiliul Județean Brașov, municipalitatea brașoveană, Asociația de Transport Brașov și primăriile Sf. Gheorghe (jud. Covasna), Codlea, Râșnov, Ghimbav, Zărnești, Cristian, Hărman, Prejmer și Sânpetru își dau mâna, își mobilizează resursele și lucrează împreună la realizarea obiectivului numărul 1 în domeniul mobilității sustenabile intra și interjudețene, din mandatul 2024-2028, spune Adrian Veștea.

Primul pas concret s-a făcut tot astăzi, odată cu încheierea contractului pentru „Servicii de întocmire a documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Tren Metropolitan Brașov”.

Documentul ar trebui să fie gata în șase luni și va sta la baza accesării unei finanțări nerambursabile cu o valoare maximă de 238 de milioane de euro, disponibilă în cadrul Programului Transport 2021 – 2027 pentru implementarea trenului metropolitan.

„Sperăm ca Brașovul să fie cel de-al treilea județ, după Cluj și Bihor, care va pune în funcțiune această modalitate de transport modernă și ecologică”, adaugă Veștea.

Când va fi gata legătura feroviară cu Aeroportul Brașov

tren aeroport bv

Acesta mai spune că obiectivul este ca până în anul 2029 să fie operaționalizat un sistem de transport alternativ pe trei magistrale: Stupini – Gara Brașov, Codlea – Sf. Gheorghe, cu o ramificație până la Aeroport, respectiv Zărnești – Dârste.

„Astfel, cel mai tânăr aeroport al României va dispune de o facilitate importantă prin conexiunea directă la rețeaua națională de căi ferate, ceea ce va însemna o accesibilitate mai bună a pasagerilor din județul nostru, din Covasna și din întreaga regiune”, explică Veștea.

Potrivit lui, în proiectul trenului metropolitan va fi valorificat studiul de fezabilitate pe care Regionala CFR Brașov l-a realizat la solicitarea Consiliului Județean pentru conexiunea feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, o documentație tehnico-economică matură, pentru care, însă, nu au mai existat axe de finanțare disponibile.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul interimar al Transporturilor a refuzat să aprobe și bugetul CNAIR pe 2026. Cum argumentează decizia echipa USR
Ministrul interimar al Transporturilor a refuzat să aprobe și bugetul CNAIR pe 2026. Cum argumentează decizia echipa USR
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a refuzat aprobarea bugetului propus de CNAIR pentru 2026, după ce compania de drumuri a venit din nou cu solicitări de extindere a aparatului......
Anunţ de la Guvern – Legea salarizării unice. Acord pentru salariile bugetarilor
Anunţ de la Guvern – Legea salarizării unice. Acord pentru salariile bugetarilor
Partidele politice au agreat elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizării personalului plătit din fonduri ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Lucrările de amenajare, realizate 70%. Când va fi gata noua oază de verdeață din Capitală
VIDEO Insula Lacul Morii: Lucrările de amenajare, realizate 70%. Când va fi gata noua oază de verdeață din Capitală
Progresul în șantierul de la Insula Lacul Morii din Capitală a ajuns la 70%, potrivit primarului Sectorului 6, Paul Moldovan. ...
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale ...