Chiriţoiu: Guvernul vrea să acorde hidrocentralei Tarniţa prea multe facilităţi de natura ajutorului de stat

Ordonanţa iniţiată de Departamentul pentru Energie pentru a sprijini proiectul hidrocentralei Tarniţa conţine prea multe elemente care ar putea constitui ajutor de stat, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Economica.net - mar, 26 aug. 2014, 11:13
Chiriţoiu: Guvernul vrea să acorde hidrocentralei Tarniţa prea multe facilităţi de natura ajutorului de stat

‘Punctul de vedere al Consiliului Concurenţei este că această ordonanţă conţine prea multe exceptări legislative, astfel că ridică multe semne de întrebare cu privire la posibila acordare a unui ajutor de stat’, a precizat Chiriţoiu.

Statul pregăteşte ajutoare masive pentru proiectul-gigant Tarniţa. Hidrocentralele similare fac acum pierderi

Departamentul pentru Energie a iniţiat un proiect de ordonanţă pentru declararea hidrocentralelor cu acumulare prin pompaj drept obiective de interes strategic naţional, pentru a scuti viitoarea hidrocentrală Tarniţa de plata mai multor taxe şi contribuţii.

”Energia electrică consumată de CHEAP (centrală hidroelectrica cu acumulare prin pompaj – n. r.) în procesul de funcţionare în regim de pompaj, în scopul stocării energiei electrice în rezervorul superior al unei CHEAP, constituie un consum propriu tehnologic al acesteia”, se arată în textul proiectului de ordonanţă.

Acelaşi document menţionează că, pentru consumul propriu tehnologic, nu se achiziţionează certificate verzi şi nu se plăteşte taxa de cogenerare.

”Prin stocarea energiei electrice în rezervorul superior al unei CHEAP, ca efect al funcţionării în regim de pompaj, operatorul unei CHEAP nu dobândeşte calitatea de consumator final şi se exceptează de la plata tarifului pentru serviciul de transport, respectiv componenta de extragere de energie electrică din reţea şi a tarifului pentru serviciul de sistem, prevăzute de reglementările legale, pentru energia consumată în regim de pompaj”, mai menţionează proiectul de ordonanţă.

Totodată, operatorul centralei Tarniţa se exceptează de la plata tarifului de introducere de energie electrică în reţea, prevăzută de reglementările legale.

Hidrocentrala Tarniţa va fi exceptată şi de la plata apei uzinate către Administraţia Naţională Apele Române.

”Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru realizarea CHEAP, din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai precizează în proiect.

În nota de fundamentare, autorii documentului precizează că ”în condiţiile în care necesarul de terenuri pentru construirea unei CHEAP este de ordinul sutelor de hectare, iar costurile cu taxele pot depăşi 100.000 euro/ha, taxarea acestora constituie o barieră în sine pentru decizia promovării unei astfel de investiţii de utilitate publică”.

În proiect se mai notează că este nevoie de avizul Comisiei Europene pentru punerea în aplicare a ordonanţei.

”România este singura ţară din UE care, deşi dispune de condiţii naturale deosebit de favorabile pentru construcţia şi operarea centralelor hidroenergetice cu acumulare prin pompaj (CHEAP), nu deţine o astfel de centrală, deosebit de necesară în condiţiile tehnice actuale ale Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN)”, se mai arată în nota de fundamentare.

O hidrocentrală cu acumulare prin pompaj are rolul de a regla sistemul energetic naţional astfel: ziua, când consumul este mare, funcţionează ca o hidrocentrală normală, producând energie, iar noaptea, când consumul este redus, foloseşte surplusul de energie din sistem pentru a pompa apa înapoi în lacul de acumulare.

Te-ar mai putea interesa și
Care va fi populaţia României în 2080 – Câţi români vor mai fi în ţara noastră după 54 de ani (proiecţie INS)
Care va fi populaţia României în 2080 – Câţi români vor mai fi în ţara noastră după 54 de ani (proiecţie INS)
Populaţia României va ajunge la 15,633 de milioane de persoane, în 2080, faţă de 19,043 de milioane la 1 ianuarie 2025, arată cele mai recente proiecţii realizate de Institutul Naţional de......
Agroland: Prețul mediu al ouălor s-a majorat cu 15% în al doilea trimestru al anului. Compania a avut creșteri pe toate segmentele de business
Agroland: Prețul mediu al ouălor s-a majorat cu 15% în al doilea trimestru al anului. Compania a avut creșteri pe toate ...
Prețurile ouălor de consum au continuat să crească în al doilea trimestru al anului față de perioada similară a anului ...
Mihaela Neagu, patroana fabricii de zahăr de la Ludus, felicită USVT Timișoara pentru premiul internațional AD & Biogas Industry 2026
Mihaela Neagu, patroana fabricii de zahăr de la Ludus, felicită USVT Timișoara pentru premiul internațional AD & ...
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a primit Premiul AD & Biogas Industry 2026, acordat ...
Prăbuşirea demografică continuă – 34 de ani de declin sever pentru populaţia României. Spor natural negativ şi în luna mai 2026, trei luni consecutive în care numărul deceselor a fost aproape dublu faţă de numărul naşterilor – date INS
Prăbuşirea demografică continuă – 34 de ani de declin sever pentru populaţia României. Spor natural negativ şi ...
Criza demografică a continuat în România şi în luna mai din 2026. Populaţia României a înregistrat, în luna mai ...