Criză de benzină în anumite zone din Rusia, unde rafinăriile au fost bombardate de ucrainieni

Mai multe regiuni din Rusia și teritoriile ucrainene controlate de Rusia se confruntă cu probleme în aprovizionarea cu benzină, după ce Ucraina și-a intensificat atacurile asupra rafinăriilor rusești în această lună, pe fondul unei creșteri cu caracter sezonier a cererii de carburanți, transmit Reuters și Agerpres.
AGERPRES - J, 21 aug. 2025, 16:10
Criză de benzină în anumite zone din Rusia, unde rafinăriile au fost bombardate de ucrainieni

În data de 28 iulie Rusia a introdus o interdicție cu privire la exporturile de benzină pentru producătorii de produse rafinate, în încercarea de evita apariția unei crize într-o perioadă în care cererea de benzină atinge un nivel de vârf, din cauza călătoriilor estivale și a lucrărilor de recoltare a cerealelor. Însă unii participanți de pe piață spun că această interdicție nu va fi suficientă pentru a evita apariția unei crize de aprovizionare.

Problema este agravată de blocajele logistice, de stocurile locale mici și lucrările de reparații efectuate la rafinării, susțin participanții de pe piață.

De la începutul acestei luni, Ucraina a vizat mai multe rafinării rusești, inclusiv cele de la Novokuibîșevsk, Sîzran, Reazan și Volgograd, ca răspuns la atacurile de rachete și drone ale Moscovei.

Potrivit Reuters, în regiunea Primorie, din extremul orient al Rusiei, media locală a publicat informații referitoare la cozi de câțiva kilometri la benzinării. Autoritățile au dat vina pe afluxul de turiști pentru aceste cozi.

Compania petrolieră NNK spune că multe din cisternele sale cu benzină din regiunea Primorie au fost blocate în trafic între trei și șase ore, din cauza lucrărilor de reparații pe șosele.

Guvernatorul regiunii ucrainene Zaporojie numit de Moscova, Yevgeny Balitsky, a spus joi că există probleme în vânzările cu amănuntul de benzină în mai multe zone, pe fondul vârfului de cerere și lucrărilor de mentenanță la rafinării. ‘În regiunea Zaporojie, criza de carburanți este agravată de problemele de logistică și de amenințarea atacurilor inamice asupra garniturilor de tren cu vagoane cisternă’, a spus Balitsky.

Liderul rus al Crimeei, Serghei Aksionov a recunoscut și el existența unor probleme în aprovizionarea cu carburanți, cu prilejul unei interviu acordat săptămâna aceasta pentru un post local de televiziune. ‘Aceasta este o situație obiectivă, care ar putea dura încă o lună’, a spus Aksionov, adăugând că problema nu va fi rezolvată în mod complet până când conflictul nu se va încheia.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...