Călătoria cu trenul între orașele europene este adesea mai scumpă decât zborul cu avionul

Călătoria cu trenul între orașele din Europa, chiar dacă este prietenoasă cu mediul, este deseori mai scumpă decât zborul cu avionul, potrivit unui studiu realizat de Greenpeace, transmite DPA și Agerpres.
AGERPRES - J, 21 aug. 2025, 16:21
Călătoria cu trenul între orașele europene este adesea mai scumpă decât zborul cu avionul

Organizația de mediu a comparat prețul biletelor de tren pe 142 de rute cu distanțe de până la 1.500 de kilometri. Pentru 66 din aceste rute, sau 47% din numărul total, călătoria cu trenul este mai scumpă decât zborul cu avionul. De asemenea, zborul cu avionul este mai ieftin decât călătoria cu trenul în cazul a 54% din cele 109 rute transfrontaliere analizate de Greenpeace.

Dacă sunt incluse și 33 de rute interne, trenul este opțiunea mai ieftină decât avionul în 46,5% din cazuri, în timp ce pentru 7% din rute prețurile sunt similare, susține Greenpeace.

Organizația de mediu a făcut un apel pentru majorarea taxelor în cazul zborurilor cu avionul și îmbunătățirea condițiilor de călătorie pentru pasagerii trenurilor. Expertul în transport de la Greenpeace, Lena Donat, a spus că nu este corect ca în timp ce zborurile cu avionul sunt puternic subvenționate, grație reducerilor de taxe, călătoriile pe distanțe lungi cu trenul sunt mai scumpe. Potrivit expertului, călătoriile cu trenul sunt prietenoase cu mediul și în consecință ar trebui să fie, întotdeauna, mai ieftine decât zborurile cu avionul.

Analiza nu a inclus însă și costurile cu bagajele, pentru care deseori companiile aeriene percep costuri suplimentare, și nici reducerile acordate familiilor de operatorii feroviari.

Din cele 31 de rute din Germania analizate de Greenpeace, trenurile sunt mai ieftine decât avioanele în cazul a 15 rute. Cu toate acestea, zborurile cu avionul tind să fie mai ieftine în cazul conexiunilor din Germania spre Vestul Europei, în timp ce trenurile sunt deseori opțiunea mai ieftină în cazul călătoriilor spre Polonia, Cehia, Austria și Belgia.

Comparativ cu un studiu similar realizat în anul 2023, călătoria cu trenul a câștigat teren pe 41% din rutele comparabile și este acum mai ieftină decât zborul cu avionul, în creștere de la 27% în urmă cu doi ani.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Tendințe din domeniul securității cibernetice în industria jocurilor online
Industria jocurilor de noroc este în plină expansiune, datorită inovațiilor captivante din domeniu și a creșterii vertiginoase a numărului de jucători la nivel global. Totuși, pe măsură ce......
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, ...
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul "Rabla" 2026 vor avea o nouă oportunitate de ...
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor și importatorilor
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor ...
Producătorii şi importatorii de baterii trebuie să se adapteze unor noi cerinţe europene privind, printre altele, siguranţa, ...