Lituania a creat o zonă de excludere aeriană în apropierea frontierei cu Belarus

Lituania a instituit o zonă de excludere aeriană în apropierea frontierei sale cu Belarus, până la 1 octombrie, ca răspuns la intrarea mai multor drone dinspre această țară, a anunțat joi Ministerul Apărării lituanian, transmit Reuters și Agerpres.
AGERPRES - J, 21 aug. 2025, 17:25
Lituania a creat o zonă de excludere aeriană în apropierea frontierei cu Belarus

„Acest lucru a fost făcut cu privire la situația securității și la amenințările pentru societate, printre care riscuri pentru aviația civilă ca urmare a încălcărilor spațiului aerian de către un aparat de zbor fără pilot”, a menționat un purtător de cuvânt al ministerului.

Zona de excludere aeriană va oferi forțelor armate lituaniene răgaz suplimentar pentru a reacționa la încălcările spațiului aerian, a adăugat reprezentantul Ministerului Apărării, fără a preciza localizarea exactă și mărimea zonei de excludere aeriană.

Decizia survine după ce miercuri oficialități poloneze au informat că o dronă rusă s-a prăbușit pe un câmp din estul Poloniei, incident pe mare ministrul apărării polonez l-a descris drept o provocare.

Drona militară a căzut într-un lan de porumb și a explodat în cursul nopții de marți spre miercuri, distrugând recolta, spărgând geamurile caselor din apropiere și amplificând tensiunile într-o perioadă crucială în eforturile de a se pune capăt războiului din Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe polonez a declarat miercuri pentru Reuters că primele concluzii ale anchetei și unii experți sugerează că este vorba despre o versiune rusească a dronei Shahed, dezvoltată de Iran.

În luna iulie, o dronă confecționată din placaj și spumă a zburat în Lituania venind din Belarus și ulterior a căzut, provocând teamă înainte ca autoritățile lituaniene să constate că nu este periculoasă.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Un grup de investiții american va prelua o participație de 42% la clubul spaniol de fotbal Valencia CF
Clubul spaniol de fotbal Valencia CF a anunţat vineri că un grup de investiţii, susţinut de cofondatorii KKR, George Roberts şi Henry Kravis, va achiziţiona o participaţie de 42% în cadrul......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a reușit să treacă de 66 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor ...
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite preferențiale persoanelor fizice pentru achiziția mașinilor
Tbi bank intră într-un partneriat cu brandul auto chinez LEPAS, venit de curând în România, prin care oferă credite ...
Tbi bank anunță că a încheiat un parteneriat cu LEPAS, brand auto din portofoliul grupului chinez Chery, intrat recent ...
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia reia plata granturilor către Ungaria la un deceniu după suspendarea acestora
Norvegia a ajuns la un acord cu Ungaria ce permite relansarea unei scheme de granturi, suspendată anterior din cauza unor ...