Mai mulți experți ONU au denunțat, în timpul discuțiilor de pace, torturile sexuale oribile la care au fost supuși civili ucrainieni

Mai mulți experți ai Organizației Națiunilor Unite (ONU) au denunțat într-o scrisoare adresată Moscovei, în toiul discuțiilor asupra unui eventual plan de pace, torturile sexuale oribile la care au fost supuși civili ucraineni în regiunile Ucrainei ocupate de Rusia, informează joi AFPsi Agerpres.
AGERPRES - J, 21 aug. 2025, 18:22
Mai mulți experți ONU au denunțat, în timpul discuțiilor de pace, torturile sexuale oribile la care au fost supuși civili ucrainieni

În plan mai general, ei acuză Rusia că duce o politică deliberată și sistematică de tortură în Ucraina.

Raportoarea specială asupra torturii, Alice Jill Edwards, precum și mai mulți alți experți, au trimis Federației Ruse un dosar ce documentează aceste cazuri.

Este vorba de zece civili ucraineni maltratați în regiunile ocupate ale Ucrainei, în special în Herson, Harkov și Zaporojie.

„Aceste acuzații distincte, ce relatează experiențele a patru femei și șase bărbați, sunt cu adevărat oribile”, a declarat Edwards, care subliniază că aceste cazuri reprezintă doar un mic eșantion.

Aceste victime au fost supuse unor violențe puternic sexualizate, incluzând violuri, amenințări cu violul și alte comportamente depravate, a insistat experta.

În toate cazurile documentate, au fost administrate șocuri electrice repetate, în special asupra organelor genitale. „Acești civili au fost bătuți, loviți, legați la ochi și, în unele cazuri, supuși unor simulacre de înec și execuții simulate”, precizează comunicatul experților.

Acești specialiști în domenii legate de respectarea drepturilor omului în sens larg sunt mandatați de Consiliul Drepturilor Omului, însă nu vorbesc în numele ONU.

„O regulă elementară a dreptului internațional al războiului stipulează că civilii trebuie protejați. Rusia pare să fi abandonat total regulile internaționale. Este demult timpul ca ea să dea socoteală pentru aceste practici ilegale și să fie exercitată o presiune sporită de către toate statele care au o influență asupra ei”, a insistat experta australiană.

Semnatarii scrisorii au cerut guvernului rus să furnizeze ‘informații suplimentare asupra acuzațiilor specifice, precum și asupra măsurilor generale luate pentru a preveni tortura și violențele sexuale comise de personalul militar rus și personalul auxiliar, precum și de autoritățile serviciilor de informații și de detenție’.

Una dintre femeile vizate este în continuare deținută în Federația Rusă și a fost lansat un apel pentru eliberarea sa urgentă, precizează comunicatul.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitutdini de peste 2.000 de metri
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării şi ninsori la altitudini de peste 2.000 de metri, dar şi un Cod......
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare oraș din România
FOTO Primul stadion exclusiv verde din România. Construcții Erbașu prezintă progresul lucrărilor la arena unui mare ...
Lucrările la stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitești avansează, potrivit informațiilor transmise de compania Construcții ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune ...
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...