Anunț de la Hidroelectrica pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu facturile

Hidroelectrica transmite clarificări referitoare la cota de TVA aplicată și modalitatea de emitere a facturilor, potrivit unui comunicat de presă.
Economica.net - J, 21 aug. 2025, 22:32
Anunț de la Hidroelectrica pentru toți clienții. Ce se întâmplă cu facturile

Hidroelectrica informează, pe această cale, toți clienții că facturile aferente consumului lunii iulie 2025 sunt emise conform perioadei de facturare obișnuite, respectiv în perioada 20 – 25 ale fiecărei luni.

În plus, odată cu emiterea acestor facturi clienții vor descoperi o serie de modificări aliniate noului context legislativ și fiscal, arată compania.

Principalele schimbări în cadrul facturilor emise clienților sunt:

  • Începând cu data de 01 iulie 2025, prețul energiei electrice prezent în cadrul facturii nu mai este plafonat, factura conținând prețul energiei electrice active, conform condițiilor din cadrul contractului,  și valoarea taxelor și tarifelor reglementate, conform legislației în vigoare.
  • Facturile emise, începând cu luna august 2025, vor conține TVA în cotă standard de 21%, fiind aplicabile prevederile fiscale specifice livrărilor continue în care se încadrează și furnizarea de energie electrică.
  • Facturile emise vor conține un nou cod de bare, acesta putând fi utilizat de clienții aflați în situația de sărăcie energetică pentru efectuarea plății la oficiile poștale, conform Ordonanței de Urgență nr. 35 din 27 iunie 2025.

În plus, menționăm că prețul final facturat clienților se situează între 1,05 și 1,15 lei/kWh, în funcție de Operatorul de Distribuție corespunzător fiecărui loc de consum, mai spune compania.

„Hidroelectrica recomandă clienților săi să consulte detaliile facturilor primite pentru a identifica prețul final facturat deoarece prețul mediu afișat pe prima pagină a facturii are un caracter informativ, fiind un rezultat matematic generat automat de sistemul informatic. Acesta nu reflectă valoarea contractuală a prețului energiei și poate fi influențat de eventualele regularizări ale consumului din lunile anterioare.

Hidroelectrica rămâne dedicată furnizării de servicii transparente și conforme cu legislația, asigurând în permanență o informare corectă și completă pentru toți consumatorii săi”, mai arată compania.

Citește și:

Hidroelectrica raportează un profit în scădere cu 41% pentru primele șase luni din 2025. A explodat numărul clienților pentru serviciile de furnizare

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane de lei (22,76 de milioane de euro), transmite Agerpres....
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...