Un ucrainiean a fost arestat în Italia și e suspectat de Germania că a fost un coordonator al sabotorilor gazoductului Nord Stream

Un ucrainean arestat recent în Italia și suspectat de justiția germană că a fost unul dintre coordonatorii comandoului care a sabotat gazoductul rus Nord Stream în Marea Baltică în septembrie 2022 a refuzat vineri să fie extrădat, transmit AFP și Agerpres.
AGERPRES - vin, 22 aug. 2025, 20:38
Un ucrainiean a fost arestat în Italia și e suspectat de Germania că a fost un coordonator al sabotorilor gazoductului Nord Stream

Este vorba despre prima arestare în acest dosar misterios, sensibil în special ca urmare a invadării Ucrainei de forțele ruse în februarie 2022.

Parchetul federal german, în responsabilitatea căruia intră cazurile de terorism, a anunțat joi că s-a procedat la arestarea, pe baza unui mandat de arestare european, a cetățeanului ucrainean Serhii K. de către poliția italiană, în provincia Rimini (Italia).

În vârstă de 49 de ani, suspectul – care se numește Serhii Kuznețov, potrivit media italiene, a fost audiat vineri de Curtea de apel din Bologna (nordul Italiei), abilitată în materie de extrădări.

Audierea sa a început mai târziu decât era prevăzut întrucât suspectul a solicitat un traducător ucrainean, explicând că nu poate vorbi limba engleză suficient de fluent.

Ulterior, el a indicat că refuză să fie extrădat și a afirmat că se afla în Ucraina la momentul producerii sabotajului, a relatat agenția de presă italiană ANSA, care a precizat că următoarea audiere a fost fixată pentru 3 septembrie.

Suspectul, care va rămâne până atunci în arest preventiv, a fost arestat în timp ce se afla de câteva zile în vacanță cu familia sa la San Clemente, sat din apropierea orașului Rimini, stațiune balneară de pe malul Mării Adriatice.

Pe 26 septembrie 2022, patru scurgeri de gaz enorme precedate de explozii submarine au avut loc în interval de câteva ore la gazoductele Nord Stream 1 și 2, care leagă Rusia de Germania și transportă o mare cantitate din gazul rusesc ce ajunge în Europa.

La acea vreme, Moscova oprise livrarea gazului via Nord Stream 1, pe fondul disputei cu țările europene aliate ale Kievului.

De la data sabotajului, au fost lansate separat anchete judiciare de Germania, Suedia și Danemarca. Investigațiile au fost încheiate în țările scandinave, nu și în Germania. Au fost evocate numeroase piste, fiind avansată ipoteza că un stat a fost comanditarul operațiunii. Atât Ucraina, cât și Rusia și SUA au dezmințit ferm orice implicare.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane de lei (22,76 de milioane de euro), transmite Agerpres....
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...