407.854 de români beneficiau în iulie 2025 de de pensii prevăzute de legi speciale

Datele centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) arată că, un număr de 407.854 de persoane beneficiau, în luna iulie 2025, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, cu 765 mai puţine faţă de luna anterioară.
AGERPRES - D, 24 aug. 2025, 16:52
407.854 de români beneficiau în iulie 2025 de de pensii prevăzute de legi speciale

Cel mai mare număr de persoane, respectiv 197.090, se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare. Indemnizaţia medie era de 1.515 lei.

Un număr de 12.245 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 918 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 – privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. 63.346 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 – privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 858 lei.

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 – privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 38.605, suma medie plătită fiind de 81 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 341/2004 – recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.496, aceştia primind o sumă medie de 2.175 lei.

De asemenea, în iulie 2025, erau înregistraţi 542 de beneficiari conform Legii 109/2005 – Artişti, indemnizaţia medie fiind de 345 lei, 13.948 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 – Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.905 lei, şi 69.582 beneficiari conform Legii 578/2004 – Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 128 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...