Romsilva – Anunțul Consiliului de Administraţie despre alegerea noului director general

Toţi candidaţii la funcţia de director general interimar al Romsilva şi-au exprimat dorinţa de reorganizare, de restructurare şi de recredibilizare a structurilor din teritoriu, a declarat, luni, într-o dezbatere publică, preşedintele Consiliului de Administraţiei (CA) al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Dan Achim.
AGERPRES - lun, 25 aug. 2025, 12:02
Romsilva - Anunțul Consiliului de Administraţie despre alegerea noului director general

„Suntem la Romsilva, după trei ani şi jumătate de provizorat, în sensul în care Consiliile de Administraţie, ultimii trei ani şi jumătate, au fost provizorii. În acelaşi timp şi posturile de director general au fost ocupate cu titlu provizoriu, practic din 14-15 mai, anul acesta, a fost o perioadă de aproape trei luni de zile când Romsilva nu a avut absolut deloc Consiliul de Administraţie. Noi am fost numiţi pe data de 6 august, iar în această perioadă de două săptămâni am organizat această procedură. În prezent şi directorul general lipseşte. După data de 15 iulie nu este director general. Astăzi, conducerea Regiei este asigurată de directorul general adjunct şi de directorul economic, pentru că şi pentru posturile celelalte de directori au expirat delegaţiile”, a spus Achim.

Acesta a adăugat că şi în teritoriu există „circa zece sau chiar 11 parcuri şi Direcţii silvice care nu mai au conducere”.

„Astfel că, în această perioadă, nu se pot semna contracte de vânzare-cumpărare a masei lemnoase, nu se pot face acte administrative. În această procedură (de numire a directorului general interimar al Romsilva, n.r.) au fost înscrişi 25 de candidaţi şi au rămas 17 la interviu. Toţi şi-au exprimat dorinţa de reorganizare, de restructurare, de recredibilizare a a structurilor din teritoriu. Cam aici suntem în momentul de faţă şi urmează, în zilele următoare, să stabilim cine va conduce mai departe, pentru următoarea perioadă de cinci luni, Romsilva. În paralel, am făcut o solicitare la AMEPIP (Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, n.r.) ca să putem să declanşăm şi procedura de selecţie a directorului general pe o perioadă de patru ani şi aşteptăm să desemneze firma cu care vom colabora”, a subliniat şeful CA al Romsilva.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) organizează, luni, o dezbatere publică, alături de reprezentanţii societăţii civile, în cadrul procesului de selecţie a directorului general interimar al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva.

Potrivit ministerului de resort, dintre cei 25 de candidaţi înscrişi în cursă, până la data-limită de 18 august 2025, un număr de 17 au fost selectaţi şi au susţinut interviuri pe parcursul a două zile.

Consiliul de Administraţie al Romsilva a demarat, pe data de 11 august, anul curent, procedura pentru numirea unui director general provizoriu, cu un mandat de maximum cinci luni, iar dosarele de candidatură s-au putut depune până pe 18 august.

Conform anunţului oficial, candidaţii trebuie să demonstreze competenţe solide în: management strategic şi operaţional; guvernanţă corporativă şi conformitate cu legislaţia specifică; administrarea resurselor forestiere şi/sau a domeniilor conexe; planificare şi gestionare a resurselor umane şi financiare; comunicare instituţională şi relaţii cu partenerii interni şi externi. De asemenea, trebuie să fie îndeplinite criteriile prevăzute de lege pentru exercitarea funcţiei, respectiv să nu existe incompatibilitate sau conflict de interese şi să fie prezentate documente care să ateste studiile, experienţa şi reputaţia profesională.

Te-ar mai putea interesa și
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine de retenţie, necesare pentru prevenirea inundaţiilor. Un proiect de......
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi ...