„Exces în energie” – Grindeanu anunţă discuţii „aplicate” în coaliţia guvernamentală despre „anomaliile” privind facturile la energie, săptămâna viitoare

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că se aşteaptă ca, săptămâna viitoare, coaliţia de guvernare să poarte o discuţie "aplicată" pe tema energiei, urmând ca ministrul de resort, Bogdan Ivan, să prezinte public măsurile necesare pentru corectarea "anumitor excese".
AGERPRES - lun, 25 aug. 2025, 14:55

„Am discutat în şedinţa de mai devreme despre ceea ce înseamnă energie. Mă aştept în această săptămână, dincolo de discuţiile pe care le-aţi avut şi le avem pe energie, să avem o discuţie în coaliţie pe acest domeniu. Eu i-am îndemnat pe toţi miniştrii PSD, în momentul în care vor să propună politici publice, să le discute în principal sau în primul rând, în interiorul partidului din care fac parte – în speţă PSD – după care să le discutăm în coaliţie, şi după ce există acordul coaliţiei, să le facem publice”, a spus Grindeanu, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, scrie Agerpres.

El a adăugat că, după discuţia din coaliţie, ministrul Bogdan Ivan va ieşi public pentru a explica măsurile propuse.

„De aceea, pe energie mă aştept săptămâna aceasta să avem o discuţie aplicată şi, după ce depăşim discuţia din coaliţie, Bogdan Ivan, actualul ministru, să iasă să explice măsurile pe care le vede pentru a corecta anumite excese. De exemplu, mi se pare absolut scandalos ca anumite companii să nu factureze acum, să dea facturile la energie. De ce? Pentru că vor să prindă TVA-ul. I-am cerut astăzi ministrului Energiei ca cei care au făcut aceste chestiuni să plătească şi să găsească pârghii prin care să-i facă răspunzători, pentru că asta este. Nu românii sunt vinovaţi de aceste lucruri”, a explicat liderul PSD.

Grindeanu a afirmat că PSD a respectat regulile de funcţionare ale coaliţiei.

„Noi am încercat să respectăm regulile în această coaliţie. Dacă avem politici publice pe care vrem să le acceptăm la nivelul tuturor partidelor, ne luăm acceptul prima oară în coaliţie, după care le dezbatem public. E şi cazul energiei, a fost şi cazul sănătăţii, a fost şi cazul – dacă vreţi – propunerilor care au venit dinspre zona de muncă”, a mai arătat Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică în clădiri, cea mai durabilă formă de protecție împotriva crizelor energetice
Eficiența energetică în clădiri, cea mai durabilă formă de protecție împotriva crizelor energetice
Într-un context marcat în ultimii ani de vulnerabilitate și incertitudine, pe fondul volatilității prețurilor energiei sau al obstacolelor întâmpinate în menținerea stabilității......
Avionul care va consuma jumătate față de Boeing sau Airbus. Cum arată
Avionul care va consuma jumătate față de Boeing sau Airbus. Cum arată
Startupul american JetZero construieşte în deşertul Mojave primul demonstrator la scară reală al unui avion comercial ...
Skoda, Stadler și Alstom, interesate să livreze primele trenuri pe baterii din România. Care ar fi principala condiție
Skoda, Stadler și Alstom, interesate să livreze primele trenuri pe baterii din România. Care ar fi principala condiție
Asociația de Transport Brașov (ATBv) a primit cinci recomandări/oferte de la furnizori și specialiști din piață în ...
Lanțul de magazine Action cu preţuri mici se extinde în ţară şi face angajări pe salarii de la 1.500 de lei net part time
Lanțul de magazine Action cu preţuri mici se extinde în ţară şi face angajări pe salarii de la 1.500 de lei net part ...
Subsidiara din România a companiei olandeze de produse nealimentare Action, care are mereu "1.500 de produse sub 5 lei", ...