Ce spune ministrul Economiei despre legea privind managementul companiilor de stat

Managementul companiilor de stat trebuie să fie unul care corespunde activităţii acestora, a declarat, luni, ministrul Economiei, Radu Miruţă, care a precizat că a propus o abordare care să permită profesioniştilor să acceadă în aceste funcţii.
AGERPRES - lun, 25 aug. 2025, 15:19
Ce spune ministrul Economiei despre legea privind managementul companiilor de stat

„Înţeleg că diseară, la ora 17:30, este o şedinţă de coaliţie. Este în dezbatere publică un proiect de modificare a legii prin care se ajunge să se conducă aceste companii de stat din partea Secretariatului General al Guvernului. Eu am propus o altă abordare care să rezolve astfel încât oamenii profesionişti să poată ajunge acolo”, a afirmat ministrul, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, „o provocare” a discuţiilor este modificarea Ordonanţei 109 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice „astfel încât managementul companiilor de stat să funcţioneze pentru companiile de stat şi asta să se întâmple cât mai repede, pentru că, cu cât opreşti mai repede un rău, care, în anumite situaţii, este în desfăşurare, cu atât este mai în avantajul statului român”.

„Statul român a avut de suferit din cauza managementului companiilor care ar fi trebuit să gestioneze în interesul statului resursele pe care acele companii le aveau în coordonare. Nu s-a prea întâmplat asta dacă ne uităm în ultimii 35 de ani. Situaţia acestor companii, în multe dintre cazuri a fost de la profit, la reducerea profitului, la pierdere, la insolvenţă şi unele dintre ele în faliment. Trebuie să oprim derdeluşul ăsta, să frânăm modul în care se alunecă acum în acel punct şi să reuşim încet-încet să urcăm”, a arătat Miruţă.

Ministrul a spus că în 24 de ore, după anunţul privind pentru selecţiile în companiile de stat, a primit 600 de CV-uri din partea celor interesaţi să conducă aceste companii de stat, iar luni dimineaţă numărul a ajuns la 1.700.

„Statul român nu este un stat sărac. Este un stat sărăcit, pentru că românii nu ajung să simtă în buzunarul lor bani suplimentari izvorâţi din faptul că locuiesc şi trăiesc într-o ţară care are aceste resurse”, a explicat Radu Miruţă.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...