Se scumpesc apa caldă și căldura într-un oraș mare din România

 Primăria Timişoara a anunţat, luni, că propune ajustarea în creştere a tarifului la energia termică pentru abonaţii Colterm, de la 1 septembrie, în contextul eliminării schemei naţionale de plafonare a preţurilor la energie şi al reformei privind eficientizarea cheltuielilor publice, potrivit Agerpres.
AGERPRES - lun, 25 aug. 2025, 16:25
Se scumpesc apa caldă și căldura într-un oraș mare din România

Potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii, printr-un proiect de hotărâre sunt propuse menţinerea preţului local de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice la 847,61 lei/MWh (fără TVA) şi ajustarea preţului local facturat populaţiei la 466,19 lei/MWh (fără TVA). Diferenţa de 381,42 lei/MWh (fără TVA) va fi acoperită prin subvenţie de la bugetul local.

„Pentru sezonul de iarnă, respectiv perioada noiembrie 2025 – martie 2026, diferenţa la factură va fi de aproximativ 480 de lei pentru un apartament cu o cameră (mai mare cu aproape 100 lei lunar, n.r.), 700 de lei pentru unul cu două camere (cu aproape 150 de lei mai mult, n.r.) şi 960 de lei pentru unul cu trei camere (mai mare cu circa 200 de lei lunar, n.r.)”, precizează sursa citată.

Proiectul de hotărâre menţionează că, în contextul presiunii crescânde asupra bugetului local şi al necesităţii de a asigura sustenabilitatea financiară a serviciilor publice, se impune revizuirea nivelului subvenţiei acordate populaţiei pentru energia termică, întrucât subvenţia actuală generează un dezechilibru bugetar semnnificativ, limitând capacitatea administraţiei locale de a investi în infrastructură, eficienţă energetică, protecţie socială etc.

„Aceasta este singura măsură care permite Primăriei Municipiului Timişoara să continue investiţiile în reţeaua de termoficare şi să asigure funcţionarea pe termen lung a sistemului. În ultimele trei sezoane, creşterile de preţ generate de criza energetică, inflaţie şi războiul din Ucraina au fost preluate de municipalitate. Această formulă nu mai poate fi susţinută fără a afecta echilibrul financiar şi fără a compromite investiţiile în modernizarea reţelelor de termoficare. Un exemplu esenţial este proiectul prin care Primăria Municipiului Timişoara alocă aproape 120 de milioane de lei pentru reabilitarea magistralei care porneşte de la CET Sud şi alimentează cu agent termic întreg oraşul – traseul cu cele mai mari pierderi şi cele mai ridicate costuri de întreţinere şi exploatare (…)”, arată comunicatul Primăriei Timişoara.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...