China respinge orice discuţie cu SUA şi Rusia privind dezarmarea nucleară

China a respins miercuri invitaţia preşedintelui american Donald Trump de a participa la negocieri trilaterale cu SUA şi Rusia privind reducerea arsenalelor lor nucleare, făcând apel la cele două ţări să acţioneze primele, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 27 aug. 2025, 14:41
China respinge orice discuţie cu SUA şi Rusia privind dezarmarea nucleară

SUA şi Rusia, din cauza rivalităţii lor în timpul Războiului Rece, deţin aproape 90% din armele nucleare din lume, foarte departe de gigantul asiatic, care se află pe poziţia a treia, scrie Agerpres.

„Cred că denuclearizarea este un obiectiv foarte ambiţios. Dar cred că Rusia este gata să o facă şi cred că şi China”, a declarat luni presei Donald Trump.

„Nu putem lăsa armele nucleare să prolifereze. Trebuie să le oprim. Puterea lor e prea mare”, a subliniat el la Casa Albă.

Donald Trump a făcut declaraţii similare şi în luna ianuarie.

„Ţările dotate cu cele mai mari arsenale nucleare trebuie să se achite cu seriozitate de responsabilităţile lor speciale şi principale în materie de dezarmare nucleară”, a reacţionat miercuri Guo Jiakun, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe.

Aceste puteri trebuie „să treacă la o reducere substanţială şi semnificativă a arsenalelor lor, pentru a crea condiţiile necesare realizării unei dezarmări nucleare complete şi definitive”, a pledat el în cadrul unei conferinţe de presă cotidiene.

„Forţele nucleare ale Chinei şi SUA nu sunt pur şi simplu de acelaşi ordin de mărime” şi „a-i cere Chinei să se alăture” unor astfel de negocieri trilaterale „nu este nici rezonabil, nici realist”, a apreciat el.

SUA dispun în total de 3.700 de focoase nucleare şi Rusia de 4.309, potrivit estimărilor realizate în ianuarie 2025 de Institutul internaţional de cercetări privind pacea de la Stockholm (SIPRI).

China ar avea 600 de astfel de focoase, cu o sută mai multe decât în 2024. După China urmează Franţa, cu 290 de focoase, şi Regatul Unit (225).

Beijing a reafirmat miercuri că arsenalul său serveşte numai la „autoapărare” şi că îşi menţine forţele nucleare „la nivelul minim cerut pentru securitatea sa naţională”.

China aplică o politică potrivit căreia se angajează să nu atace niciodată prima cu arma nucleară, dar afirmă că va răspunde dacă este atacată în acest mod.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...