Reuniune a miniştrilor apărării şi de externe din UE. Ucraina şi Gaza, pe agendă

Miniştrii apărării şi de externe din statele UE se vor întâlni vineri şi sâmbătă la Copenhaga pentru a discuta despre continuarea sprijinului pentru Ucraina şi despre situaţia care se deteriorează în Fâşia Gaza, informează dpa.
AGERPRES - vin, 29 aug. 2025, 09:29
Reuniune a miniştrilor apărării şi de externe din UE. Ucraina şi Gaza, pe agendă

Reuniunea are loc la o zi după ce Rusia a lansat cele mai dure lovituri aeriene asupra Ucrainei de la sfârşitul lui iulie, soldate cu moartea a 14 persoane şi rănirea altor cel puţin 48, scrie scrie Agerpres.

Miniştrii apărării din UE vor discuta vineri despre creşterea sprijinului militar pentru Kiev şi întărirea cooperării blocului comunitar cu industria de apărare a Ucrainei, în contextul limitării susţinerii SUA în materie de furnizare de arme.

Discuţiile miniştrilor externe de sâmbătă urmează să aibă în prim-plan planurile UE de noi sancţiuni împotriva Rusiei, menite să facă presiune asupra preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a accepta o încetare a focului şi a negocieri de pace.

În ultimul set de sancţiuni, UE a vizat aşa-numită „flotă-fantomă” utilizată de Moscova pentru a ocoli sancţiunile în materie de exporturi de petrol şi gaz, precum şi veniturile energetice ale Rusiei.

Miniştrii ar urma să discute şi despre posibile garanţii de securitate pentru Ucraina odată ce luptele se încheie, precum şi despre gestionarea activelor băncii centrale ruse îngheţate în UE în valoare de circa 210 miliarde de euro.

Miniştrii de externe din Ucraina, Islanda, Norvegia şi Regatul Unit au fost invitaţi la Copenhaga să se alăture omologilor lor europeni.

Războiul din Gaza se va afla şi el pe agenda discuţiilor de sâmbătă. Există o divizare în cadrul UE privind modul în care să reacţioneze la o evaluare internă care a ajuns la concluzia că acţiunile Israelului în Gaza încalcă acordul de asociere UE-Israel care obligă ambele părţi să respecte drepturile omului.

În timp ce anumite ţări, între care Franţa şi Spania, sunt favorabile unui poziţii mai dure faţă de Israel, altele, precum Germania, sunt împotriva adoptării de sancţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...