Ministrul Justiției, Radu Marinescu: Proiectul de lege pentru reforma pensiilor magistraților are șanse de a i se menține constituționalitatea

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, luni, că proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor are şanse să îşi menţină constituţionalitatea, dacă intră în examinarea CCR, subliniind că "magistraţii nu sunt nişte duşmani ai poporului" şi că are speranţa că nu se va ajunge la un "război social", relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 01 sept. 2025, 22:01
Ministrul Justiției, Radu Marinescu: Proiectul de lege pentru reforma pensiilor magistraților are șanse de a i se menține constituționalitatea

El a precizat că proiectul respectă nişte repere de constituţionalitate, acestea fiind proporţionalitate între indemnizaţie şi pensia de serviciu, existenţa unei etapizări care să asigure o predictibilitate pentru fiecare generaţie de magistraţi şi condiţia ca magistraţii care sunt pensionabili în momentul de faţă rămân sub legea actuală.

Întrebat în legătură cu faptul că CSM a transmis că nu este de acord cu acest proiect şi de ce nu s-a încercat modificarea lui, Radu Marinescu a spus că au fost discuţii inclusiv cu reprezentanţii magistraţilor, iar preşedintele a moderat una dintre aceste întâlniri.

„Încă o dată, fiecare dintre puterile constituţionale îşi exercită mandatul său aşa cum apreciază, în raport de obiectivele pe care le are şi prin programul de guvernare”, a adăugat ministrul.

De asemenea, întrebat în legătură cu eventuala demisie a premierului, Marinescu a arătat că, în cazul în care Curtea Constituţională va face „o anumită apreciere, va fi în limitele sale de competenţă”. „Nu apreciez că ar fi o ipoteză de demisie, dar, în egală măsură, fiecare apreciază asupra parcursului său profesional sau în fruntea Guvernului”, a susţinut Marinescu.

Cât despre faptul că CSM apreciază că magistraţii au fost denigraţi, Radu Marinescu a afirmat că „magistraţii nu sunt nişte duşmani ai poporului”.

„Nu trebuie să funcţionăm într-o logică a unor contradicţii între segmentele profesionale, trebuie să înţelegem şi să respectăm rolul fiecăruia în stat. Orice componentă profesională poate să fie în dezacord faţă de anumite politici publice sau anumite iniţiative legislative, deci speranţa mea este că nu se va ajunge la un război social, care nu face decât să afecteze statul de drept, ci dimpotrivă fiecare dintre puterile din stat, autorităţile din stat să funcţioneze în mod corect, în mod loial şi prin dialog. Deci eu resping orice fel de atac împotriva magistraţilor, dar, în egală măsură, accentuez faptul că un Guvern şi un Parlament au dreptul şi posibilitatea să propună politici publice şi să ajungă la concretizarea lor într-o lege”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Guvernul şi-a asumat, luni, răspunderea în Parlament pentru cele cinci proiecte din pachetul doi de reformă, din care face parte şi proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Te-ar mai putea interesa și
Italia vrea să amâne cu 13 ani închiderea centralelor sale pe cărbune. Guvernul ia în calcul chiar redeschiderea mai multor unități care au fost închise
Italia vrea să amâne cu 13 ani închiderea centralelor sale pe cărbune. Guvernul ia în calcul chiar redeschiderea mai ...
Italia ar urma să amâne până în 2038, cu 13 ani mai mult decât era planificat iniţial, închiderea permanentă a termocentralelor pe cărbune, conform unei legi adoptate marţi de Camera......
FOTO Platforma de vânzări ANAF a fost luată cu asalt. Ce au căutat să cumpere românii de la confiscări
FOTO Platforma de vânzări ANAF a fost luată cu asalt. Ce au căutat să cumpere românii de la confiscări
Platforma lansată de ANAF pentru valorificarea bunurilor confiscate a avut un mare succes. Doar în primele ore au intrat ...
Mircea Man (ANRE): Proiectele de distribuție a gazelor finanțate prin Programul „Anghel Saligny” trebuie selectate în funcție de proximitatea față de rețele
Mircea Man (ANRE): Proiectele de distribuție a gazelor finanțate prin Programul „Anghel Saligny” trebuie selectate ...
Proiectele de distribuţie a gazelor finanţate prin Programul "Anghel Saligny" trebuie selectate în funcţie de proximitatea ...
Volker Raffel, E.On: România trimite anual 40 de miliarde de lei în alte țări pentru combustibilii fosili folosiți în mobilitate. Aceștia sunt bani geopolitici, ar trebui să îi evităm
Volker Raffel, E.On: România trimite anual 40 de miliarde de lei în alte țări pentru combustibilii fosili folosiți în ...
Volker Raffel, general manager al E.On România, spune că extinderea electrificării poare reduce din vulnerabilitatea pe ...