Omenirea se pregăteşte pentru „noul copil teribil” al fenomenelor meteo extreme. Un nou episod La Nina ar putea să apară din septembrie

Fenomenul climatic La Nina ar putea să reapară începând cu luna septembrie, dar temperaturile vor rămâne peste media multianuală, a anunţat marţi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie din cadrul ONU, informează AFP.
AGERPRES - mar, 02 sept. 2025, 11:59
Omenirea se pregăteşte pentru

Condiţiile climatologice neutre – care nu indică nici un episod El Nino, nici un episod La Nina – persistă din martie 2025, anomaliile temperaturii înregistrate în apele de suprafaţă ale Oceanului Pacific ecuatorial rămânând aproape de valorile normale, potrivit OMM.

„Cu toate acestea, este probabil ca aceste condiţii să fie înlocuite treptat în următoarele luni de condiţiile specifice fenomenului La Nina, posibil începând din septembrie”, a precizat OMM în buletinul său Info-Nino/Nina, scrie Agerpres.

Potrivit celor mai recente previziuni ale centrelor mondiale de prognoze sezoniere afiliate OMM, pentru perioada septembrie-noiembrie, există o probabilitate de 55% ca temperaturile de suprafaţă ale Oceanului Pacific ecuatorial să scadă până la pragul de apariţie a fenomenului La Nina.

Ulterior, pentru perioada octombrie-decembrie 2025, probabilitatea de apariţie a fenomenului La Nina creşte şi ajunge la 60%.

„Cu toate acestea, în pofida răcirii temporare provocate de La Nina, temperaturile ar trebui să rămână peste medie în cea mai mare parte a lumii”, a precizat OMM într-un comunicat.

Pentru lunile din intervalul septembrie-noiembrie, temperaturile ar trebui să se situeze peste valorile normale în majoritatea zonelor din emisfera nordică şi în mare parte din emisfera sudică, a detaliat această agenţie din cadrul ONU.

Regimurile de precipitaţii vor corespunde celor observate în general în timpul unui episod La Nina de intensitate moderată.

Un episod La Nina corespunde răcirii periodice pe scară largă a apelor de suprafaţă din centrul şi estul Oceanului Pacific ecuatorial, asociată cu variaţii ale circulaţiei atmosferice tropicale, mai precis ale vânturilor, presiunii şi precipitaţiilor, au explicat specialiştii de la OMM.

În general, La Nina produce efecte climatice opuse celor induse de El Nino, în special în regiunile tropicale.

Aceste fenomene climatice de origine naturală „se înscriu într-un context mai larg de schimbări climatice de origine antropică, ce determină creşterea temperaturilor globale, accentuează condiţiile meteorologice extreme şi modifică regimurile sezoniere de precipitaţii şi temperaturi”, subliniază OMM.

Te-ar mai putea interesa și
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept "semi-rutină", adăugând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să......
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...