Bolojan: Nu cred că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că nu crede că România poate încheia anul 2025 cu un deficit care să fie sub 8%, menţionând că efectele pachetelor de măsuri fiscal-bugetare adoptate se vor vedea anul viitor.
AGERPRES - mar, 02 sept. 2025, 13:07
Bolojan: Nu cred că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%

„Nu cred că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%, dar, neavând datele în momentul de faţă, Ministerul de Finanţe cu siguranţă va comunica în perioada următoare estimările, odată cu rectificarea bugetară care se va face în cursul acestei luni, aşa este programată. Asta pentru că aceste măsuri care au fost luate – unele s-au aplicat de la 1 august, ştiţi foarte bine, încă nu avem decât o lună şi nu avem efectele lor, să vedem exact care sunt efectele. De asemenea, efectele vor fi pe anul viitor, pentru că multe dintre ele îşi vor arăta într-o măsură mai mare rezultatele în bugetul de anul viitor”, a explicat Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat cât va fi deficitul bugetar la sfârşitul anului după adoptarea celor două pachete de măsuri, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...